De ce s-a mutat Rareș Bogdan gard în gard cu Gigi Becali. Vicepreședintele PNL i-a uimit pe toți

De ce s-a mutat Rareș Bogdan gard în gard cu Gigi Becali. Vicepreședintele PNL i-a uimit pe toți
De ce s-a mutat Rares Bogdan in Pipera

Europarlamentarul Rareș Bogdan s-a mutat în Pipera, iar acum este vecin cu Gici Becali. El cumpără de la Gigi Becali brânză și zarzavaturi. Mutarea lui Rareș Bogdan a avut loc anul trecut, în plină pandemie, într-o vilă de 320 mp, chiar gard în gard cu Gigi Becali, despre care spune că se înțelege foarte bine cu el, iar soția lui achiziționează de la el brânză și zarzavaturi.

De ce s-a mutat Rareș Bogdan gard în gard cu Gigi Becali

Înainte de a se muta în Pipera, Rareș Bogdan a locuit în cartierul Stejarii din Băneasa, unde era vecin cu Simona Halep.

”Mie îmi place aici. Noi am stat mulți ani în complexul Stejarii, care este un loc cosmopolit, un loc interesant. Am stat 8 ani acolo, aveam un contract cu Realitatea… După asta ne-am construit o casă în Pipera…

Ne-am mutat anul trecut, dar am construit vreo 4 ani la ea. Vreau să spun că e incredibil, pentru că are și ceva din zona tradițională, zona rurală, cumva, cu o vatră a satului, ruptă de realitate. Dar fac 12 minute până la Palatul Victoria. E super-securizat locul, luminat… are toate facilitățile: școli foarte bune pentru copii, gradinițe! Mall-urile sunt aproape… Ai toate facilitățile unui oraș mare, a unei capitale europene.
Și-n același timp ai și liniștea ancestrală, liniștea tradițională: mă duc la biserică… Îmi place, e un loc bun și un loc unde e de trăit. Adică simți ceva și din valorile tradiționale ale satului, comunei românești, simți și marele oraș”, a declarat Rareș Bogdan la emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV.

Ce cumpără soția lui Rareș Bogdan de la Gigi Becali

Potrivit declarației de avere, Rareș Bogdan a achiziționat în 2018 un teren de 2350 mp în Pipera, Voluntari iar acolo a început acolo construcția unei case. Această proprietate a fost cumpărată după ce soția acestuia, pe nume Florina, a făcut un credit la bancă în valoare de 250.000 de euro.

”Țin minte că atunci când m-am mutat se apropiau Sfintele Paști și eram în pandemie. Nu puteam merge la biserică, preotul nu putea ținea slujbe… Noi stăm gard-în-gard cu Gigi, iar biserica e aproape de noi, cam la un kilometru. Iar preotul a pus niște boxe mari afară și era slujba din Joia Mare, o slujbă foarte importantă pentru credința ortodoxă. Oamenii erau în curți sau pe terasele caselor și ascultau slujba. Iar în noaptea de Înviere, nefiind voie să mergem la biserică, au venit să aducă lumină, să aducă Sfintele Paști, iar oamenii erau în fața caselor, exact ca în satele vechi românești. Asta mi s-a părut foarte frumos”, a mai spus Rareș Bogdan.

Soția lui Rareș Bogdan are numai cuvinte de laudă la adresa vecinului Becali, spunând că cumpără de la acesta produse bio și chiar a ajutat-o să-și facă o mică seră în curte.

”Brânză, ouă, zarzavaturi… Micuța seră pe care am făcut-o eu, am făcut-o cu răsadurile de la dânsul”, a spus și Florin Bogdan.

”Leuștean, căpșune… foarte bune! Este un vecin excepțional și un om cu un suflet frumos. Și repet, suntem chiar gard-în-gard cu el. Lumea zice: ”dom’le, dar are oi”! Păi ce, are tigri, are pantere? Are oi! Și oile… Nu, nu miros! Și chiar dacă ar mirosi, nu m-ar deranja, mi-ar aminti de bunica”, a conchis Rareș Bogdan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI