Klaus Iohannis refuză confruntarea cu Viorica Dăncilă înainte de turul 2 de scrutin al alegerilor prezidențiale. Șeful de campanie al candidatului PNL, Dan Motreanu, susține că o dezbatere electorală ar fi inoportună în acest moment, în condițiile în care PSD a refuzat ani la rând dialogul cu președintele României.
„Klaus Iohannis a luptat să scape România de PSD și de guvernul Dăncilă. Au fost multe momente în care Viorica Dancilă a refuzat dialogul instituțional cu președintele, deși acesta era foarte necesar în funcționarea statului. (…) Au fost nenumărate cazuri în care PSD ar fi trebuit să permită dezbateri politice și le-a refuzat.
Abia acum, PSD cere dezbatere, ca și cum nu ar fi cunoscute toate pozițiile politice exprimate de fiecare candidat în parte și în ce mod a servit interesul public. Este un tertip ieftin de campanie și ne dăm seama cu toții că nimic nou nu s-ar putea decanta dintr-o astfel de discuție. Alta ar fi fost, însă, situația dacă aveam un tur doi fără PSD. Acest partid nu are cultura dialogului și a făcut atât de mult rău României și democrației”, a scris Dan Motreanu pe Facebook.
Șeful de campanie al candidatului PNL la alegerile prezidențiale a precizat că șeful statului se va întâlni cu cetățenii în următoarea perioadă, „pentru că ei sunt cei care votează.”
„România normală este și România în care ai ocazia să te întâlnești față în față cu cel pe care urmează să-l votezi. Din acest motiv vom avea în țară, în aproape toate zilele rămase din campania electorală pentru turul doi, întâlniri cu cetățenii și președintele Klaus Iohannis”, a mai scris Dan Motreanu pe rețeaua de socializare.
Nu la fel a stat situația și în 2014, când Klaus Iohannis și Victor Ponta au ajuns în turul 2 al alegerilor prezidențiale, iar candidatul PNL a insistat ca Ponta să participe alături de el la o dezbatere electorală. Iohannis l-a somat atunci în mod public pe Ponta „să renunţe de urgenţă la asemenea tertipuri şi să aibă curajul să îşi asume o confruntare de idei corectă.”