Vești proaste pentru români! De ce nu se vor elibera acte oficiale prea curând. Autoritățile tocmai au făcut anunțul. Ce se întâmplă cu românii care au buletinele expirate.
Vești proaste pentru români. Se pare că buletinele și actele oficiale de identitate nu se vor elibera prea curând, anunță autoritățile. Motivul este unul cât se poate de simplu. România se confruntă cu o criză de plastic, iar din cauza unor întârzieri în livrarea materialului, cetățenii trebuie să aștepte până la 45 de zile pentru a-și reînnoi actele de identitate.
Nu ar fi nicio problemă dacă românii nu ar avea de suferit în urma acestei decizii. Unui bărbat din Timișoara i-a fost furat portofelul la începutul lunii februarie, iar din cauza faptului că a rămas fără actul de identitate şi fără cardul bancar, cetățeanul nu poate accesa niciun leu din contul său personal fără a prezenta un document oficial. De aproximativ o săptămână, omul trăieşte din banii împrumutaţi.
„Am așteptat o săptămână de la programare ca să pot să introduc noile acte pentru noul buletin și am venit și au zis să aștept 30 de zile. Eu n-am cu ce trăi, am cardurile, am zeci de miloane pe carduri și nu pot să scot un leu”, a declarat bărbatul din Timișoara, potrivit digi24.ro.
Problemele nu se încheie aici. Din lipsă de plastic, singurele actele de identitate care se fac sunt doar cele urgente la Poliţie. Pentru restul, românii vor primi buletinele într-un interval de 30 de zile, în loc de două săptămâni, cum era înainte. Oficialii au găsit o soluție provizorie pentru românii care au nevoie urgentă de documente, pentru a-și accesa conturile din bancă sau alte probleme ce necesită prezentarea unui document de identificare: Cărţi de Identitate Provizorii care se eliberează în două zile.
„În continuare am fost anunțați că vom avea o limită de 2 sau 3 acte de identitate pe zi, ceea ce este foarte puțin pentru un serviciu de dimensiunea celui de la Timișoara care nu deservește numai municipiul ci și 20 de comune arondate”, a spus Bogdan Sperneac, șeful de la Evidența Persoanelor Timișoara.
„Este în toată țara și toată țara are aceeași problemă, la orice SPECLEP din țară veți suna veți primi același răspuns: emitem cărțile de identitate la 30 de zile.”, a completat Iulia Rădoi, șefa Serviciului Public de Evidență a Persoanelor Reșița.