De ce nu funcționează sancțiunile occidentale date Rusiei. Un oligarh rus a făcut anunțul
Încă din primele zile ale invaziei în Ucraina, statele occidentale au decis impunerea de sacțiuni economice, dar mulți s-au întrebat de ce nu funcționează sancțiunile occidentale date Rusiei. Un răspuns pertinent la această întrebare a venit din partea unui oligarh rus. Citește mai departe și vezi de ce.
Sancțiunile occidentale date Rusiei, un semn de eșec
După ce tot Occidentul se ralia de partea Ucrainei, întreg blocul adopta o serie de măsuri restrictive din punct de vedere economc și social, toate îndreptate împotriva Rusiei și, în cele din urmă, împotriva tuturor oligarhilor ruși aflați pe teritoriile acestora.
Află despre: Țările din Uniunea Europeană care vor să reconstruiască Ucraina cu banii Rusiei. Ce s-a anunțat
Dar, după o perioadă în care, într-adevăr, economia Rusiei a avut o cădere resimțită din plin, lucrurile au început să se stabilizeze, liderul de la Kremlin găsindu-și alți parteneri economici, potențial mai puternici, în zona Asiei, printre aceștia chiar și China, deși au existat amenințări de la Washingotn în această speță.
Dar, începând cu ianuarie 2023 înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei de către Occident au devenit un semn de eșec, iar Kremlinul opune o rezistență economică mai dură decât a anticipat grupul G7.
În acest context, mulți analiști economici și politici au început să se întrebe de ce nu funcționează sancțiunile occidentale date Rusiei, iar un răspuns a fost dat chiar de unul din marii oligarhi ruși.
Oleg Deripaska explică de ce nu funcționează sancțiunile occidentale date Rusiei
Într-un interviu acordat recent și preluat de agenția de presă Reuters, unul din oligarhii ruși, Oleg Deripaska, a declarat că Rusia a rezistat sancțiunilor occidentale impuse din cauza invaziei din Ucraina.
În același timp, oligarhul a mai avertizat că speranțele occidentale de a folosi un astfel de instrument din secolul al XIX-lea pentru a pune capăt războiului sau pentru a declanșa o schimbare de regim sunt sortite eșecului.
”Am fost surprins că mediul privat ar fi atât de flexibil. Eram mai mult sau mai puțin sigur că până la 30% din economie se va prăbuși, dar a fost mult mai puțin.
Crezând că sancțiunile vor opri [războiul] sau vor crea o schimbare de regim sau ne vor apropia cumva de sfârșitul conflictului.
Nu. Avem nevoie de o altă soluție”, a declarat Oleg Deripaska, un magnat în vârstă de 55 de ani, conform Reuters.
Vezi și: Unde își mută iahturile toți miliardarii ruși din cauza sancțiunilor primite de Rusia
Cine este oligarhul Oleg Deripaska
Oleg Deripaska este fondatorul Basic Element, un grup industrial rusesc cu interese în aluminiu, energie, construcții, agricultură și multe altele.
Nu este la prima sa problemă cu autoritățile occidentale, având în vedere că, în aprilie 2018, Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei SUA a impus sancțiuni împotriva lui Deripaska și a unora dintre companiile sale.
Un an mai târziu, în ianuarie 2019, OFAC a ridicat sancțiunile împotriva En+ Group, UC Rusal și Eurosibenergo, iar Deripaska a fost de acord să își reducă permanent participația la 44,95%.
Oligarhul, conform Forbes, a fost cea mai bogată persoană din Rusia și a 9-a cea mai bogată persoană din lume în 2008, înainte de a pierde aproape totul din cauza prăbușirii piețelor și a datoriilor mari.
Rusia are o economie de 2.100 de miliarde de dolari
Același personaj a mai precizat că în acest moment Vladimir Putin pregătește economia de 2.100 de miliarde de dolari pentru un lung război în Ucraina și a provocat în repetate rânduri Occidentul pentru că nu a reușit să paralizeze Rusia, a cărei creștere economică este prognozată la 2,8% în acest an și la 2,3% anul viitor.
Deripaska a mai spus că speranțele occidentale de a declanșa rapid o criză economică rusă s-au dovedit a fi greșite.
Iar argumentul acestei afirmații stă în datele statistice, și anume faptul că Rusia este al doilea mare exportator de petrol din lume.
Oligarhul a mai atras atenția asupra faptului că Rusia nu are probleme în a-și vinde petrolul pe piețele globale.
În tot acest timp, comerțul cu China, și cu alte câteva țări, este în plină expansiune, în ciuda sancțiunilor occidentale și a amenințărilor de la Washington îndreptate mai ales spre China.