De ce nu e popular prințul Charles în Marea Britanie? Ce îi reproșează propriul său popor e ireal
Prințul Charles are în prezent 72 de ani, iar după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, el este următorul predecesor la tron. Mulți monarhiști se tem că va fi un rege slab. Pe partea cealaltă, republicanii s-ar bucura de acest lucru. Cu toate acestea, susținătorii săi cred că grija, înțelepciunea și preocuparea pentru ecologie îi va aduce sprijinul public necesar.
Prințul Charles – viața amoroasă și tinerețea
Singurul lucru care ar putea umbri toate acestea este decesul prințesei Diana. A fost prima lui soție care a și pus capăt primei sale căsătorii. De asemenea, și ostilitatea ce persistă în anumite cazuri, împotriva celei de-a doua soții. Ea este Camila, ducesa de Cornwall.
„Ești acuzat că provoci controverse doar pentru că încerci să atragi atenția asupra unor lucruri care nu fac neapărat parte din perspectiva convențională”, a declarat prințul Charles într-un interviu oferit pentru revista GQ.
„Problema mea este că găsesc prea multe lucruri care trebuie făcute sau în numele cărora merită să te lupți”, a completat prințul Charles.
Charles Philip Arthur George, prinț de Wales, duce de Rothesay, duce de Cornwall, conte de Chester, baron de Renfrew, lord de Isles și prinț de Scoția, s-a născut pe 14 noiembrie 1948 în Palatul Buckingham.
Bunicul său, George VI, a încetat din viață când prințul Charles avea doar patru ani. Atunci, mama sa în vârstă de 25 de ani a preluat tronul. Un an mai târziu, Charles a privit ceremonia încoronării reginei Elisabeta. A fost alături de bunica și mătușa sa, prințesa Margaret. A fost făcut prinț de Wales în cadrul unei ceremonii în anul 1969. La vârsta de 92 de ani, mama prințului este sănătoasă și nu are în plan să renunțe la tron prea curând. Așteptarea prințului continuă.
Criticile aduse prințului Charles
Atât criticii săi cât și o parte de monarhiști susțin că nu va fi un rege bun și că va aduce dezastru asupra Casei Windsor.
„Sincer, suntem foarte norocoși că nu a ajuns rege pentru că, pe cât timp regina a fost un monarh exemplar și a păstrat respectul oamenilor pentru monarhie, cred că Charles o va compromite”, este de părere Tom Bower, autorul volumului ”Rebel Prince”, o biografie neoficială a moștenitorului coroanei britanice.
În acest mod, anumite bibliografii îl înfățișează pe Charles ca fiind o persoană arogantă, cu un caracter slab, ce se lasă cuprins de prea mult lux. De exemplu, are propriul cântăreț la harpă. Încearcă să mai scoată în evidență și faptul că este adeptul teoriilor excentrice. De asemenea, prințul nu tolerează bine criticile.
Prințul Charles a fost invitat de Reuters pentru a da un interviu pentru acest articol. Din păcate, Charles a refuzat invitația, precizează agenția de știri. Cei ce îl susțin pe prințul Charles spun că este o țintă ușoară. Fiecare discurs este analizat cu atenție de presă, de cele mai multe ori, într-un mod ostil.
”Când te afli într-o poziție publică foarte expusă, loialitatea și lipsa de loialitate sunt probleme complexe”, a declarat un fost asistent al prințului, care a lucrat timp de mai mulți ani pentru Charles.
Detractorii fac alegerea de a vedea însușirile prințului Charles într-o lumină negativă, potrivit acestui fost asistent.
„Sunt o grămadă de lucruri care pur și simplu nu sunt adevărate”, a declarat această sursă pentru Reuters, sub protecția anonimatului. „Bower a vorbit doar cu oamenii nemulțumiți”.