04 dec. 2019 | 09:24

De ce nu e bine să faci nuntă în postul Crăciunului

Utile
De ce nu e bine să faci nuntă în postul Crăciunului
De ce nu este bine să faci nuntă în postul Crăciunului

Religia ortodoxă impune celor care doresc să se căsătorească o serie de reguli pe care aceştia trebuie să le respecte pentru a putea fi „cununaţi religios”. O astfel de regulă este ca data fixată pentru nuntă să nu fie într-o perioadă în care este post, cum ar fi cea a postului Crăciunului.

De ce nu este bine să faci nuntă în postul Crăciunului

Deşi Taina Căsătoriei nu prevede vreo anumită perioadă când nu se poate săvârşi, rânduielile bisericeşti prevăd perioade când preoţii nu pot să săvârşească această slujbă. Astfel, nu se pot face nunţi în :

  • Postul Paştilor,
  • Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel,
  • Postul Adormirii Maicii Domnului şi
  • Postul Naşterii Domnului.
  • în toate zilele de miercuri şi vineri din timpul anului bisericesc,
  • în zilele de 14 septembrie şi 29 august,
  • în săptămâna brânzei, adică cu şapte zile înainte de Postul Paştelui,
  • în Săptămâna Luminată, adică între Paşti şi Duminica Tomii,
  • în Duminica Rusaliilor,
  • în ajunul şi în ziua tuturor praznicelor împărăteşti şi
  • în perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează.

Primul motiv potrivit căruia nu este bine să faci nuntă în post

Unii teologi explică aceste interdicţii invocând două motive care ar sta la bază. Este şi cazul preotului Lucian Farcaşiu, citat de Ziarul Lumina, care spune că, în primul rând, nu se fac nunţi în post deoarece

„această perioadă de postire se referă, atât la postirea sufletească cât şi la cea trupească, iar postirea trupească nu are în vedere numai abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi într-o anumită perioadă, ci şi la abstinenţa conjugală a soţilor. Abstinenţa soţilor în perioada postului are în vedere pregătirea acestora pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine în chiar ziua Praznicului, or, pentru primirea Sfintei Împărtăşanii trebuie şi această pregătire trupească prin înfrânarea conjugală. Aşadar, nu împreunarea soţilor este un păcat înaintea lui Dumnezeu, căci „taina aceasta mare este… în Hristos şi în Biserică”, ci nesocotirea Sfintei Împărtăşanii, a cărei primire o aşteptăm la sfârşitul postului, dacă nu ne pregătim cuviincios pentru ea, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.”

Două verighete

Postul Crăciunului – de ce nu se fac nunți

Al doilea motiv pentru care nu se fac nunţi în post

Este, spune preotul Farcaşiu, „că întotdeauna slujba Tainei Nunţii este urmată de petreceri, în zilele noastre de cele mai multe ori chiar prea zgomotoase, or, nu ne putem imagina o masă de nuntă cu mâncare de post, iar atmosfera exuberantă a nunţii o vedem într-o totală contradicţie cu atmosfera de sobrietate ce caracterizează perioada postului.”

„Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida sau a batjocori rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale. De asemenea, Biserica a interzis săvârşirea cununiei în zilele de praznice împărăteşti, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micşorată de cea lumească, a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei”, după cum spune părintele Nicula.

Pentru a evita neplăcerile cauzate de fixarea zilei căsătoriei într-o perioadă interzisă, biserica le recomandă celor care urmează să facă acest pas să consulte calendarul religios. Aici sunt trecute toate perioadele în care nu se fac nunţi.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro