De ce nu bea Vladimir Putin când se află la masă. Singurul fel de alcool pe care îl consumă președintele Rusiei

de: Năstase Mirabela
13 04. 2022

Fiona Hill, fosta directoare principală pentru Europa și Rusia în Consiliul de Securitate Națională al Statelor Unite ale Americii, a făcut dezvăluiri despre obiceiul lui Putin. Fiona Hill este unul dintre cei mai importanți experți pe zona Rusia. Ea a dezvăluit că Vladimir Putin nu consumă băuturi niciodată la masă.

De ce nu bea Vladimir Putin când se află la masă

Fiona Hill a dezvăluit:

„Tot timpul unui prânz oficial nu s-a atins de ceașca lui”, a spus aceasta.

De asemenea, Fiona a mai vorbit și despre obsesia liderului de la Kremlin pentru securitate „după ce adversarii lui
au fost otrăviți”.

Însă care ar fi băutura preferată a lui Vladimir Putin?  Deși ar fi tentant de crezut că votca, ei bine, el nu este deloc mare amator al acestei băuturi alcoolice.

De altfel, înainte de a deveni președintele Rusiei, Vladimir Putin avea obiceiul de a-și goli sticlele de băutură în ghivecele de flori. Însă a descoperit că îi place ce gust are berea, atunci când a vizitat Germania, fiind, de altfel, și acum, singura băutură alcoolică pe care o consumă.

Ca și o comparație, primul președinte al Federației Ruse, Boris Elțîn, liderul țării între 1991 și 1999, era cunoscut ca fiind mare băutor de vodcă, fiind surprins și în anumite ipostaze. Spre exemplu, în anul 1995, pe când era la Casa Albă, Boris Elțîn a trecut de gardieni și a fost găsit în afara Casei Albe în chiloți, în timp ce încerca să cheme un taxi și să cumpere pizza.

Război în Ucraina

Sunt 49 de zile de când Rusia a început ofensiva împotriva Ucrainei, la data de 24 februarie 2022. Ieri, președintele SUA l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin de genocid, în ce privește atrocităţile din Ucraina.

„Da, l-am numit genocid. A devenit din ce în ce mai clar că Putin încearcă să şteargă ideea chiar de a fi – a putea fi – ucrainean”, a spus Joe Biden.

Însă după declaraţiile preşedintelui SUA, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat că Rusia respinge „categoric” acuzațiile de genocid în Ucraina.

„Categoric nu suntem de acord cu ei. Considerăm inacceptabile încercările de a răsturna situația în acest fel. Chiar mai mult, aşa cum am spus-o deja, este greu de acceptat din partea preşedintelui Statelor Unite ale Americii”, a comentat Peskov,  potrivit DPA, după declaraţiile preşedintelui lansate de Joe Biden.

Amintim că în urmă cu o săptămână și jumătate, fotografii cu cadavrele a sute de civili în oraşul ucrainean Bucea au provocat groază în toată lumea.