De ce Mihai Trăistariu a refuzat ofertele Survivor România și Asia Express

De ce Mihai Trăistariu a refuzat ofertele Survivor România și Asia Express
Motivul pentru care Mihai a refuzat ofertele de la Survivor România și Asia Express

Mihai Trăistariu a refuzat câteva oferte pe care multe vedete de la noi le-ar fi acceptat. Cântărețul celebru nu a vrut să facă parte din emisiunile Survivor România și Asia Express. Cu toate astea, fanii își aduc aminte de participarea sa la show-ul ,,Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Vedeta a vorbit despre experiența de atunci și despre motivul pentru care nu ar mai accepta propuneri care să îl aducă într-o postură asemănătoare. ,,Indiferent de sumă”, a subliniat el.

Mihai Trăistariu nu a acceptat ofertele de la Survivor România și Asia Express: care este motivul?

„Sunt celebru, scoate-mă de aici” revine după o absență de 7 ani. Majoritatea românilor care adoră să urmărească astfel de show-uri își amintesc de prima ediție care a stârnit curiozitatea tuturor. Mihai Trăistariu a fost unul din concurenții din prima ediție.

Celebrul cântăreț a venit acum cu sfaturi pentru viitorii participanți, dar și cu motivul pentru care a refuzat de-a lungul timpului să mai participe la proiecte de aventură. Solistul a mărturisit că cei care vor accepta propunerea trebuie să fie pregătiți pentru ce este mai greu.

Cel din urmă a recunoscut că a cerut singur să iasă din emisiune după ce limitele i-au fost testate. El și-a amintit chiar și acum de clipele în care nu avea hrană și de probele dure.

„Concurenții care sunt aleși sigur au mai fost la formate asemănătoare. Ce să le zic, să fie dornici de aventură, să fie pregătiți pentru ce este mai greu. Cam atât. Probele în sine sunt grele, eu m-am cerut singur acasă după 10 zile, nu mai puteam. Nu aveam mâncare, asta este cea mai groaznică parte.

Am luptat ca să câștigăm mâncare, aveam o lingură de orez pe zi și o lingură de fasole. Trebuia să supraviețuim. Dacă câștigam probele zilnice, mai primeam o prună, un cățel de usturoi, dar ceva simbolic. Ne țineau înfometați ca să ne doară capul, să ne supărăm, să ne certăm”, a povestit el, pentru ego.ro.

,,Indiferent de sumă”

Mihai Trăistariu a subliniat că s-a orientat către alt gen de emisiuni care aduc în prim-plan prima sa iubire: muzica. Acesta și-a dat seama că nu este făcut pentru altfel de proiecte care implică mult efort fizic, așa că a refuzat să participe la Asia Express sau Survivor.

Cel din urmă a mai menționat că nu ar vrea să mai treacă prin astfel de clipe grele indiferent de suma pe care ar putea să o primească.

„Eu am mai refuzat formate asemănătoare pentru că mi-am dat seama că nu prea sunt făcut pentru efort fizic. Am fugit de ele, am ales alte formate cu cântat, dar cu probe mi se pare greu.

La amândouă m-au sunat (n.r. Survivor și Asia Express) și am zis că nu mai vreau. Indiferent de sumă, mi se pare greu și am zis că nu”, a mai declarat acesta pentru sursa citată.