Andreea Marin, fosta vedetă TVR le-a oferit o explicație jurnaliștilor de la Pagina de Media, atunci când a fost întrebată de ce nu marchează cu publicitate postările de pe Instagram legate de un ceai de slăbit.
”Eu consider că există un marcaj foarte clar atunci când promovezi în textul postării contul producătorului acelui produs. E o practică binecunoscută și publicul înțelege că promovezi un produs, din moment ce descrii calitățile sale și sursa de unde și-l poate procura, dacă își dorește. Foarte rar văd postări marcate astfel. Probabil că oamenii nu se gândesc la asta prea mult. Eu nu aș vedea niciun impediment, dacă acest lucru ar deveni o practică legală, și nu doar o opțiune a unor platforme de social media, cum este acum”, a precizat și Andreea Marin, pentru PaginadeMedia.
Potrivit Libertatea.ro, Andreea Marin nu ar fi la primul episod cu postări pe Instagram nemarcate cu publicitate, cu toate că primea bani pentru ele. Astfel, în luna mai, ziarul Libertatea scria că fosta vedetă TV a primit 5.000 de euro de la Primăria Sectorului 1 ca să promoveze un centru medical pentru persoanele defavorizate și că nici acele postări nu erau marcate ca fiind publicitate.
În ce privește ceaiul de slăbit cu pricina, el a fost promovat de mai multe vedete din România, precum: Anda Adam, Andreea Mantea, Dan Capatos, Andreea Berecleanu, Anna Lesko, Gina Pistol, Ilinca Vandici, Ramona Olaru (de la Răzvan și Dani). Este însă marcata ca publicitatea postarea. Da, de o singură vedetă, iar aceasta este Adelina Pestrițu.
„Ar trebui să ne marcăm postările, pentru că trebuie să fim transparenți cu cei care ne urmăresc”, spune categoric.
„Așa cum între influencer și clientul de publicitate este un contract care stabilește înțelegerea, tot așa asumarea publicității este normală între influencer și cei care îl urmăresc pe respectivul influencer”, a mai declarat bruneta.