Duminică, 23 aprilie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin ortodox. În această zi sacră, creștinii respectă anumite orânduieli și tradiții populare, pentru a fi ocrotiți de necazuri și nenoroc.
Data de 23 aprilie este una extrem de importantă pentru credincioșii creștini ortodocși, fiind ziua în care aceștia îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, înfățișat adesea pe icoane ucigând un balaur.
În jurul acestei zile sacre, credincioșii au țesut numeroase tradiții și obiceiuri, de-a lungul timpului. Superstițioșii sunt de părere că aceste orânduieli trebuie respectate cu sfințenie.
Una dintre cele mai neobișnuite superstiții legate de sărbătoarea Sfântului Gheorghe este practicată, îndeosebi, de doamnele și domnișoarele care sunt preocupate de greutatea lor.
Credința populară spune că persoanele care se vor cântări în ziua sărbătorii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe vor avea parte de sănătate și mult noroc în viață. De asemenea, tot ele vor fi ferite de farmece, vrăji și ghinioane.
O altă tradiție spune că fetele nemăritate trebuie să privească, în această noapte, într-o cofă plină cu apă, dacă vor să-și vadă ursitul în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe.
Apoi, o altă credință populară spune că, în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, tinerele din mediul rural pun pe mijlocul drumului brazde verzi împodobite cu coronițe.
Ele le urmăresc pentru a vedea dacă feciorii din zonă le calcă sau nu. În cazul în care băieții ocolesc coronițele de pe deal, acest lucru semnifică faptul că fetele le sunt dragi.
Fecioarele sunt convinse că se vor căsători în acel an, motiv pentru care vor păstra brazdele și coronițele pentru a ameliora diferite afecțiuni și pentru a face farmece de dragoste cu acestea.
Tot în dimineața sărbătorii de Sfântul Gheorghe, fetele merg pe furiș în pădure, pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Potrivit superstițiilor străvechi, ele cred că aceste plante le vor aduce pețitori bogați, dacă le vor pune în pod sau sub streașină.
Citește și Rugăciune puternică de Sf. Gheorghe. Ea te va ajuta să treci de orice greutate ai acum