22 apr. 2023 | 12:08

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe 2023. Ce este bine să faci în această zi ca să ții departe ghinionul

Utile
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe 2023. Ce este bine să faci în această zi ca să ții departe ghinionul

An de an, pe data de 23 aprilie, potrivit Calendarului Creștin Ortodox, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Legat de această sărbătoare, ca și de altele, există o serie de tradiții și obiceiuri pe care le respectă toți creștinii, cu strictețe, ca să fie feriți de ghinion pe tot parcursul anului care urmează. Iată așadar care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe 2023.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe 2023

Sfântul Gheorghe este sărbătorit în fiecare an la data de 23 aprilie și este considerat unul dintre cei mai cunoscuți sfinți în tradiția creștină. Iată câteva tradiții și obiceiuri asociate cu Sfântul Gheorghe:

  • pentru ca semănăturile să fie protejate de forțele malefice, în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, bărbatul reprezentat de capul familiei, așaza ramuri verzi la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și la ușile caselor și ale grajdurilor, în grădini și pe morminte. Aceste ramuri erau păstrate peste an și folosite drept leac împotriva bolilor, fiind puse chiar și în hrana animalelor. Se credea că vor proteja animalele de duhurile rele

Vezi și Rugăciune puternică de Sf. Gheorghe. Ea te va ajuta să treci de orice greutate ai acum

  • fetele credeau că dacă priveau în această noapte într-o cofă plină cu apă, își vor vedea ursitul în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe
  • în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, fetele puneau pe mijlocul drumului, brazde verzi care erau împodobite cu coronițe. Ele le urmăreau, iar dacă feciorii nu le călcau, însemna că fetele le erau dragi. Acestea credeau că se vor căsători în acel an. Ele păstrau brazdele și coronițele pentru a ameliora diferite boli și pentru a face farmece de dragoste cu acestea
  • fetele mergeau pe furiș în pădure să culeagă mătrăgună și năvalnic, în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe. Ele credeau că aceste plante le vor aduce pețitori bogați, dacă le vor pune în pod sau sub streașină
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe 2023

Sfântul Gheorghe 2023 – tradiții și obiceiuri

  • flăcăii care voiau să se însoare, se duceau într-o dumbravă, în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, unde duceau o cofă cu apă neîncepută. Căutau iarba firelor, o plantă miraculoasă care sfărma lacăte. Când soarele răsărea ei priveau în cofa ascunsă cu grijă. Dacă găseau iarbă în vas însemna că se vor căsători cu fata iubită. Dacă găseau flori uscate era semn că nu se vor căsători nici în acel an, iar dacă găseau pământ, însemna că vor muri curând
  • pentru ca vacile să dea mai mult lapte, femeile căsătorite mergeau în pădure în această zi, pentru a culege plante precum mulgătoare, untul vacii
  • pentru ca să nu fie somnoros în anul care vine, în această zi nimeni nu avea voie să doarmă
  • pentru că se credea că vor fi mai ageri harnici și sănătoși, în vara care urmează, exista obiceiul urzicatului
  • în unele zone, se crede că Sfântul Gheorghe este cel care aduce primăvara și că, în această zi, trebuie să se sărbătorească renașterea naturii. Se spunea că, dacă ploua în această zi, va fi un an bun pentru recoltă
  • în unele zone, se obișnuia să se taie coada unui cal sau a unui miel și să se pună sub patul copiilor, pentru a-i proteja împotriva bolilor și de răutăți
  • în multe biserici, se organizează slujbe religioase speciale în onoarea Sfântului Gheorghe, iar credincioșii aduc flori și lumânări pentru a le depune la icoana sfinților

Acestea sunt doar câteva dintre tradițiile și obiceiurile asociate cu Sfântul Gheorghe, care pot varia în funcție de regiunea în care locuiești.

Rugăciune către Sfântul Gheorghe

Pe lângă celelalte tradiții și obiceiuri legate de această zi, credincioșii obișnuiesc să rostească o rugăciune grabnic ajutătoare, către Sfântul Gheorghe. Aceasta îi ajută în momentele grele din viața acestora sau în clipele în care se află la răscruce. Este de ajutor oricărui creștin care o rostește chiar pe data de 23 aprilie, de ziua Sfântului. Iată care este aceasta:

„Sfinte Mare Mucenice, ai viețuit după vrednicia numelui tău. Ai luat pe umerii tăi Crucea lui Hristos și ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelarea diavolească. Ai stat în slavă înaintea scaunului Celui Ce le stăpânește pe toate. Fă-te acum mijlocitor al nevoilor noastre! Îngrădește-ne pe noi, nevrednicii, cu rugăciunile tale. Fii izbăvitor al celor robiți de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor. Fii îndrumător al celor rătăciți în întunericul acestei lumi. Izbăvește-ne, ca un milostiv, din toată nevoia. Și alungă tulburarea păcatelor și a primejdiilor de multe feluri. Și ne învrednicește pentru rugăciunile tale, să fim și noi buni cultivatori ai pământului vieții noastre!

Sfinte Mare Mucenic, ajută-ne!

Sfinte Gheorghe, cu inima ta mereu atentă față de alții, cu sufletul tău treaz, tu veneai în ajutorul sufletelor aflate în strâmtorare. Vezi, Sfinte Gheorghe, cum drumul meu este aspru, greu, uneori dureros. Susține-mi curajul împotriva descurajării care mă pândește. Să se deschidă ochii spre Lumină. Pentru că eu sa pot întrezări Iubirea nemărginită a Tatălui meu care mă așteaptă și pe care să-l iubesc.

Sfinte Gheorghe, fără teamă de chinuri și de moarte în fața puterilor acestei lumi, tu ai lăudat măreția Dumnezeului creștinilor și ai distrus idolii. Și astăzi, ni se propun mai degrabă idoli spre slujire în loc să-l adorăm pe adevăratul Dumnezeu. Ajută-ne să rezistăm atracției acestor false divinități pentru a ne încredința și dărui Tatălui nostru și Mântuitorului nostru, Hristos. Amin.”

Citește și Sfântul Gheorghe, 23 aprilie 2020. Tradiții și obiceiuri la români. Ce este interzis să faci în această zi

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
PARTIDELE au BĂTUT PALMA! Anunț privind VIITORUL GUVERN! AU RECUNOSCUT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro