05 iul. 2020 | 09:42

De ce are covrigul gaură? Care este, de fapt, explicația

Știri generale
De ce are covrigul gaură? Care este, de fapt, explicația
De ce are covirgul gaură?

Poate nu mulți s-au întrebat, dar există totuși și o poveste în gaura covrigului. Cum a ajuns să aibă această formă și care este explicație celui care a făcut covrigul cel dintâi?

De ce are covrigul gaură?

În spatele ficărui lucru cât de mic și poate nesemnificativ există o poveste și un geniu care s-a gândit întâi de toată să-l făurească. Sunt consumați în întreaga lume, rețetele au ajuns deja de o diversitate cum nimeni nu s-ar fi așteptat, sunt cea mai simplă alegere atunci când ești pe fugă și sunt ieftini și foarte buni. Dar cine s-a gândit la forma aceasta care a rămas peste ani și ani la fel?

Unii susțin că germanii se fac „vinovați„, alții că este un produs turcesc, iar cei din a treia tabără cred că italienilor ar trebui să li se atribuie tot meritul. Conform cărților, covrigul a fost inventat undeva pe la începutul secolului al V-lea. Lucrarea “Istoria Ştiinţei şi a Tehnologiei”, scrisă de Bryan Bunch şi Alexander Hellemans, pare să spună adevărul despre covrigi. Preparatul e definit tocmai de gaura din el, care a plecat de la mijlocul pâinii suedeze, care permitea agâțarea pe sfori pentru a putea fi atârnați.

Istoia covrigilor

Istoia covrigilor

Când ar fi fost inventați?

Aceștia ar fi fost inventați în anul 610 de către un călugăr italian, fiind folosit drept răsplată pentru copiii care-și învățau rugăciunile. O altă referință a fost găsită în sudul Franței. Covrigul cu bucle ar mai putea avea totuși și o legătură cu pâinea grecească în formă de inel, derivată de la pâinea folosită la slujbe în urmă cu aproape 1.000 de ani. Cu toate astea, există povești germane care relatează că invenția covrigilor a fost a brutarilor disperați ținuți captivi de către un fost conducător local.

Enciclopedia “Meyers Konversations-Lexikon” din 1905 explica că originea covrigului odată cu interzicerea tradiţiilor păgâne de copt, precum forma Crucii Soare, la Sinodul din Estinnes din anul 743. Covrigul ar fi apărut ca un înlocuitor. În România, covrigul a intrat pe filieră turcă, odată cu restul beneficiilor aduse de imperiul otoman.

Parteneri
O mare actriță s-a stins din viață. O boală cruntă a răpus-o
Redactia.ro
Serialul lansat recent care te va ține lipit de ecran. Este bazat pe un celebru roman, iar finalul e complet neașteptat
Click.ro
„Te pui jos şi te rogi, până cade obuzul”. Povestea românului care a luptat în prima linie a frontului din Ucraina mai bine de un an
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani / FOTO
Unica.ro
Ignatul porcului, obiceiuri, tradiții și superstiții din moşi strămoşi. Ce nu avem voie să facem
EVZ.ro
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în primele săptămâni ale lunii ianuarie 2025. Meteorologii au actualizat prognoza meteo
Spynews
Călin Georgescu a anunțat în direct. Nu mai cale de întoarcere: Mă delimitez de toți!
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
PENSIILE vin cu ÎNTÂRZIERE in 2025! POȘTA ROMÂNĂ a CONFIRMAT!
Mediaflux
Cine este adolescenta de 15 ani, care a ucis un elev și o profesoară într-o școală. Ce alte planuri periculoase avea
Spynews.ro
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro