De ce ar fi plecat Mihai Petre de la PRO TV, de fapt. Cu ce proiect își va ocupa timpul acum
Anunţul lui Mihai Petre cu privire la plecarea din Pro TV a uimit o ţară întreagă, mai ales că acesta promova, în urmă cu doar câteva săptămâni, noul sezon al emsiunii “Românii au talent”. Deşi până acum nu a fost oferit niciun motiv oficial pentru care şefii postului au luat această decizie, au apărut zvonuri despre nişte posibile neînţelegeri.
De ce a plecat, de fapt, Mihai Petre de la Pro TV?!
Dacă în urmă cu doar trei săptămâni, celebrul dansator apărea la emisiunea lui Măruţă pentru a vorbi despre cel de-al unsprezecelea sezon “Românii au talent”, Mihai Petre a anunţat ieri că, după zece ani, nu va mai face parte din juriul show-ului.
“Sezonul 11 Românii Au Talent nu mă va mai găsi la masa juriului. Experiența Românii au talent este fantastică. Am fost martor și am jurizat reprezentațîi de nivel mondial și am avut ocazia să lucrez cu o echipă fantastică. Mulțumesc Pavel Bartoș, Smiley, Andra, Andi Moisescu, Florin Călinescu, mulțumesc întregii echipe și vouă, cei care ați confirmat de fiecare dată că Românii Au Talent este, fără îndoială, cel mai bun show de entertainment din România.
Mult succes în noul sezon și în noua formulă! Vă asigur că ne vom revedea curând”, a postat celebrul dansator, pe rețeaua de socializare.
Vestea i-a şocat pe fanii vedetei, motiv pentru care aceştia se întreabă de ce au ales şefii Pro TV să îl înlocuiască. Conform celor de la Cancan.ro, ar fi existat nişte divergenţe între fostul jurat şi oficialii postului. De asemenea, spun apropiaţii, Mihai Petre nu mai are niciun proiect la televiziunea care l-a consacrat.
“Mihai Petre e liber de contract. Nu are un alt proiect în PRO TV și nici nu se întrevede un altul momentan. Acum se obișnuiește și el cu această schimbare, și-a canalizat energia înspre fetițele lui și către academia sa de dans, care funcționează la o capacitate limitată, din cauza restricțiilor impuse de pandemie”.
Mihai Petre, înlocuit de Alexandra Dinu
Imediat după ce Mihai Petre a anunţat plecarea sa, Pro TV a dezvăluit noul membru al juriului – Alexandra Dinu, fosta soţie a lui Adrian Mutu.
”Televiziunea a fost prima mea pasiune, dar când am descoperit filmul, am știut că locul meu era acolo. În ultimii ani, am primit numeroase propuneri din televiziune, dar nu am simțit că era nici locul și nici timpul potrivit. Am știut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune, iar când am primit propunerea pentru Românii au talent, cel mai bun show de entertainment, am știut că ACUM este momentul! Este o nouă experiență pe care o aștept cu entuziasm. Abia aștept să povestesc despre această perioadă odată ce vom începe treaba!”, a declarat aceasta.