26 mart. 2021 | 19:26

Protestul de la metrou a încetat. Când vor relua sindicaliștii circulația trenurilor, de fapt

News
Protestul de la metrou a încetat. Când vor relua sindicaliștii circulația trenurilor, de fapt
Greva la metrou

Circulația metrourilor a fost perturbată în această dimineață de un protest spontan al unor reprezentanți ai sindicatului USLM în stația Piața Unirii, a spus Metrorex.

Update: Sindicaliștii de la metrou au anunțat că renunță la protest, în urma negocierilor de la Prefectura București cu conducerea Metrorex și cu prefectul Alin Stoica, au declarat surse pentru G4Media. Circulația metroului va fi realuată abia sâmbătă dimineață, pentru că nu este posibil mai devreme din punct de vedere tehnic.

De ce a fost grevă la metrou, vineri dimineață?

Conform companiei, sindicaliștii au coborât în tunel, pe calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, potrivit programului normal, a trenurilor de pasageri.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, indică Metrorex într-un comunicat.

Din cauza acţiunii sindicatului, însă mai ales pentru siguranţa membrilor acestuia, care se aflau pe calea de rulare, liniile de metrou nu au mai putut fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri, a mai precizat Metrorex. Astfel, mai multe staţii de metrou din Bucureşti sunt închise.

„Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă”, au mai precizat reprezentanţii Metrorex.

Jurnalistul Vitalie Cojocari a postat pe Facebook un mesaj despre greva de la metrou, descriind ceea ce s-a întâmplat în subteran.

”Grevă la metrou!!! Scenariul cel mai pesimist în războiul subteran din Metroul bucureștean a ieșit la iveală în această dimineață. Călătorii nu au putut folosi metroul. Această poză este din Dristor. Am informații că și la Unirii nu se circulă. Nu știu cât de extinsă este greva sindicaliștilor. Cert este că e una spontană. Încă de aseară sindicaliștii au coborât pe linia de rulare și nu au mai ieșit. Conducerea Metrorex susține că a încercat să negocieze cu aceștia, dar nu ar fi înaintat deocamdată cereri. Vă reamintesc că scandalul a început de ieri, când șefii Metrorex au cerut eliberarea spațiilor comerciale din galerii. În plus, Conducerea Metrorex și sindicatele sunt la cuțite din cauza majorărilor salariale pe care noua conducere și ministrul Transporturilor nu le recunoaște”, a scris Vitalie Cojocari în urmă cu o oră.

Despre greva de la metrou

Vitalie Cojocari a mai postat ieri pe Facebook un mesaj cu privire la ceea ce se întâmplă la metrou, și anume, decizia Metrorex de a se elibera spațiile comerciale din galerii, pentru a se evita aglomerarea. Acesta a comentat astfel știrea.

”Războiul din subteranul Capitalei! În lumina noilor restricții pentru limitarea răspândirii Coronavirusului este posibil să vă fi scăpat zăngănitul de arme care se aude din galeriile metroului bucureștean. Ce se întâmplă este important în contextul pandemiei, a aglomerației din Metrou. Să vă explic pe scurt despre ce este vorba. Metrorex a anunțat astăzi printr-un comunicat că a somat compania Sindicatului să elibereze spațiile comerciale din galerii pentru că pune în pericol călătorii în cazul unor evacuări. Și nu doar asta, susține Metrorex, aceste magazine ”creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spațiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice și comercializarea produselor de patiserie”.

Ca să demonstreze că nu glumește, Metrorex a înaintat un termen limită pentru eliberarea spațiilor: vineri, 2 aprilie. ”Metrorex nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun”, se mai spune în comunicat. Sindicatul a răspuns repede printr-un alt comunicat, că magazinele au fost construite legal, cu aprobarea Metrorex, iar 80 la sută sunt proprietatea sindicatelor. Pentru că problema spațiilor se află în instanță, sindicatele din metrou cere să se aștepte decizia judecătorilor. La final, sindicaliștii vorbesc despre lipsa de personal din Metrou, despre concedieri care ar amenința linia din Drumul Taberei, dar și lina M2.

M2 este cea mai aglomerată și mai importantă linie de metrou din București. Leagă Berceniul de Pipera și trece pe la Unirii, Universitate. Sindicatul își încheie comunicatul cu o frază care a pus pe jar Metrorex: ”de mâine 26.03.2021, 10 trenuri nu vor mai ieși în circulație din lipsa de personal calificat.” La scurt timp de la reacția sindicatului, Metrorex a difuzat un alt comunicat. Anunță că în orele de vârf(7:00-10:00 și 15:00-20:00) intervalul de succedare rămâne neschimbat pe toate magistralele de metrou. Problema este că în afara orelor de vârf metroul va veni mai rar cu cel mult 2 minute. Metrorex crede că asta ”nu pune în pericol funcționarea la parametri optimi ai vreunei magistrale de metrou”. ps: o să urmăresc subiectul. Dacă mâine când mergeți sau veniți de la muncă este aglomerat în metrou, vă rog să mă anunțați. În privat, evident, cu protejarea identității”, a scrie ieri Vitalie Cojocari.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Crăciun. Zodii care își fac o schimbare radicală de look. Vor fi de nerecunoscut.
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro