Cătălin Drulă a anunțat cu puțin timp în urmă o posibilă majorare a călătoriilor Metrorex. Această decizie vine ca urmare a faptului că în ultimii cinci ani nu a mai existat nicio scumpire în acest sens, iar suma obținută ar putea fi de mare folos companiei.
Deși nu s-a stabilit oficial noul preț, Cătălin Drulă a oferit câteva informații legate de noul preț al călătoriilor de metrou. Potrivit acestuia, majorarea la care s-a gândit compania ar aduce anual un venit suplimentar de 50 de milioane de lei.
Ministrul Transporturilor a subliniat că există o diferență majoră între prețul călătoriei la metrou în România cu prețul regăsit în alte capitale europene, motiv de gândit pentru oficiali.
„Este o opțiune. Nu am avut această discuție. Aștept să se instaleze noua conducere. Dar de 5-6 ani nu a mai crescut tariful. Pe partea de venituri – se poate umbla și acolo, dacă facem comparație cu alte capitale din zonă.
Trebuie să avem un pic grijă, pentru că suntem și în pandemie și oamenii au o oarecare teamă de mijloacele de transport în comun, dar există o flexibilitate în momentul în care de 5 ani, numai dacă ne uităm la inflație, ar trebui măcar o ajustare în zona asta”, a afirmat ministrul la Digi24.
Potrivit șefului de la Transporturi, suma provenită din scumpirea călătoriilor nu va acoperi toate datoriile, însă va sprijini o parte din cheltuielile alocate pentru salariile angajaților. Acesta a subliniat faptul că mărirea cu 20% nu este obligatorie pentru toate tipurile de cartele. Astfel, dacă prețul unei călătorii va fi de 6 lei, prețul unui abonament poate diferi ca și procent de scumpire.
„La o creștere de 20% pe zona tarifară, în medie, că nu trebuie să crească la fel titlul de două călătorii cu abonamentul, se pot aduce undeva la 50 de milioane de lei în plus pe an, ceea ce ajută pe partea de venituri.
În 2016 se susținea 60%, ceea ce e într-o zonă sănătoasă, 70% ar fi fost și mai bine, și acum s-a prăbușit la 30%, ceea ce e nesustenabil”, a adăugat Drulă.
Acesta a dezvăluit, de asemenea, că în interiorul Metrorex există un haos care ar avea nevoie de o organizare urgentă. Există angajați care ar putea fi înlocuiți cu aparatele deja existente în stațiile de metrou, dar cu toate acestea, o parte din bani se duc către aceste funcții.
„Organigrama e aglomerată. Avem casieri, dar totuși avem automate, avem mecanic și sistem mecanic și sunt convins că sunt alte locuri unde e posibil, dacă ne uităm la consilieri, profile de psihologi, traducători.
Organigrama pare foarte împănate cu poziții foarte bine plătite față de piață. Doar un exemplu, consilierii directorului Metrorex câștigă dublu față de cât câștigă consilierii de ministru. Da, asta e situația. 9500 de lei în mână”, a spus ministrul Transporturilor, la Digi24.