Fără îndoială, Gică Hagi este cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. Cu o carieră de fotbalist de invidiat, cu o familie frumoasă, Gică Hagi nu și-ar mai putea dori nimic. Numai că, fire activă, niciodată să nu spui niciodată când vine vorba de Regele fotbalului românesc.
Anul acesta, în februarie, marele Gică Hagi a împlinit frumoasa vârstă de 56 de ani. Dacă pe plan profesional încă nu s-a săturat de fotbal, pe plan personal viața sa este una împlinită. Cu o soție care i-a stat alături, Marilena, și cu cei doi copii, Kira și Ianis realizați, Gică Hagi este un om fericit.
Cu toate astea, când vine vorba de familie, Regele a fost întotdeauna un tip rezervat. Nu a vorbit niciodată foarte mult despre familie, soție sau copii. După o căsnicie eșuată cu Leni Celnicu, în 1995 avea să se recăsătorească cu Marilena. În puținele momente când a vorbit public despre soția sa, Gică Hagi a recunoscut că datorită ei are ceea ce are astăzi.
”Am o nevastă care e cu mine, care mi-a dat doi copii și care mă susţine şi pentru ceilalţi 200. Dacă nu mă susţinea ea, îmi lua toţi banii. Îi mulţumesc pe această cale.
Îmi spune din când în când «dar nu îmi zici şi mie că mă iubeşti»? E mai greu, că eu zic mai greu. Dar ea ştie că ţin la ea. Și ea ține la mine”, a declarat Gică Hagi despre femeia care i-a stat alături.
În urma căsniciei cu Marilena au apărut, pe rând, Kira, care acum are 25 de ani, și Ianis, ajuns la 22 de ani. Gigă Hagi este un tată mândru, având doi copii realizați. Dacă Ianis i-a urmat pe urme, devenind acum unul din cei mai bine văzuți fotbaliști, Kira s-a îndreptat spre actorie.
Multă lume s-a întrebat de unde își trag originea numele celor doi copii ai Regelului fotbalului românesc. Colegii de la Playsport.ro au aflat care este secretul celor două nume alese de Gică Hagi și soția sa, Marilena. ”Regele” și-a botezat copii după prenumele părinților săi. Ianis este de la bunicul său Iancu, iar Kira de la bunica sa Kirața.”, relatează colegii de la Playsport.ro.
Cu doi copii realizați, Gică Hagi își poate vedea în continuare de marea sa pasiune, fotbalul. Asta nu înseamnă că nu se implică în carierele celor doi copii. De altfel Kira povestește că așa făcea și când ea și fratele ei erau mai mici.
”La 12 ani, tata ne-a așezat pe mine și pe Ianis la masă. Și-a luat carnețelul, căci de când îl știu el notează tot în carnețel. Ne-a întrebat ce meserii ne-am ales. Ianis a răspuns pe loc: fotbalist.
Eu, blocată…i-am cerut un răgaz de două săptămâni să mă decid. Haios! Eu așa îl știu pe tata – cu multe glume la el și dansator. Îi place”, declara Kira Hagi, pentru corinacaragea.ro.