21 iun. 2022 | 18:14

David Popovici la TV în România! Televiziunea care a cumpărat drepturile pentru Campionatul Mondial

Sport
David Popovici la TV în România! Televiziunea care a cumpărat drepturile pentru Campionatul Mondial
David Popovici va putea fi vazut in Romania la TV

Campionul Mondial David Popovici va putea fi văzut la TV în România. Care este televiziunea care a cumpărat drepturile pentru Campionatul Mondial de natație. În contextul performantelor lui David Popovici, însoțite în spațiul public de critici aspre la adresa televiziunilor de sport care nu au transmis cursele de până acum, televiziunea a reacționat prompt și a cumpărat în regim de urgență drepturile.

O televiziune a cumpărat drepturile pentru transmiterea Campionatului Mondial de Natație. Unde va putea fi văzut David Popovici

David Popovici a luat aurul la cursa de 200 de metri liber, însă nu a fost transmisă la televizor în România. Astfel, acum, TVR  a cumpărat drepturile pentru restul Campionatului Mondial de Natație de la Budapesta.

Semifinala de 100 de metri liber va fi transmisă pe TVR. David Popovici s-a  calificat în semifinală câștigându-și seria. David Popovici a avut cel mai bun timp din toate cele 11 serii. De asemenea, a obținut un timp de 47.60, fiind mai rapid decât americanul Caeleb Dressel (47.95), fost campionu olimpic la Tokyo la proba de 50 de metri liber și 100 de metri liber.

Semifinalele au loc astăzi. La ce ore?

De asemenea, semifinalele probei vor avea loc tot azi, începând cu orele 19:26 și 19:31, în timp ce finala este programată pentru miercuri, 22 iunie, de la orele 19:22.

David Popovici și-a respectat statutul de mare favorit la Mondialele de Natație de la Budapesta. A cucerit medalia de aur în proba de 200 de metri liber și a devenit primul înotător din istoria României care ia aurul la o astfel de competiției.

David Popovici a obținut un timp foarte bun

Timpul reușit de David Popovici la Budapesta, Ungaria, este al 4-lea din istoria probei de 200 de metri liber. Numai Paul Biedermann, deținătorul recordului mondial, și legendarii Michael Phelps și Yannick Agnel sunt în fața lui. De asmenea, performanța înregistrată de David Popovici este cea mai bună din ultimii 10 ani.

La conferința de presă, înotătorul român a impresionat asistența atât prin discursul ținut de el, precum și pentru că a vorbit o engleză impecabilă.

David Popovici a impresionat audiența după câștigarea probei de 200 metri liber

„Nu am fost atât de surprins (n.r. când a văzut cât de repede a pornit). Pentru că am plănuit un start rapid, undeva la un 50 pe prima sută, așa că 49.96 a fost fix acolo.

Știam că trebuie să conduc cursa încă din început, asta a fost o strategie importantă, că trebuia să domin cursa încă din start. Pot spune că am mai multă încredere în mine dacă mă văd în frunte, dar nu asta m-a scos la capăt cu bine.

Ceea ce m-a scos la capăt cu bine e faptul că am avut o cursă foarte bine gândită, ne-am pregătit foarte bine pentru ea, m-am odihnit bine înainte, cred că și asta contează. We just love swimming. Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Așa îmi place să cred”, a declarat David Popovici.