Efectele economice au început să se vadă peste tot în lume, inclusiv în România, iar autoritățile de la Palatul Victoria încearcă să țină sub control toate aceste aspecte. Din păcate pentru aproximativ 25% din populația României situația nu va fi una bună, absolut deloc.
În acest moment există în România un procent de 25% din populaței care, în curând, vor rămâne fără bani, sau care susţin că nu au bani nici măcar pentru o lună, iar în cazul în care rămân fără serviciu nu vor avea nici economii care să îi ajute să supravieţuiască. În cazul acestui procent autoritățile încă nu au luat nicio decizie, dar timpul nu este pierdut. Conform unei statisticii actuale, unul din cinci români cred că va fi mai greu să îşi găsească un loc de muncă și, în aceeași statistică se mai arată că, un sfert dintre români susţin că nu au bani nici măcar pentru o lună în cazul în care rămân fără serviciu, iar o cincime se tem că-şi vor mai găsi cu greu un loc de muncă din cauza pandemiei, se arată într-un sondaj efectuat de BestJobs.
Chiar dacă aseară, după o ședință de aproape 8 ore, Guvernul Orban a luat niște măsuri pentru a apăra economia Româiei și pentru a injecta bani în econnomie, acest procent de 25% va ajunge în cel mai scurt timp la pragul de supraviețuire, iar în condițiile în care joburile sunt din ce în ce mai greu de găsit, ba mai mult, companii ca Dacia și Ford deja și-au închis porțile fabricilor, șomajul tehnic este singura soluție, dar nici asta pentru foarte mult timp.
„Când vine vorba de bani puşi deoparte, în cazul în care şi-ar pierde locul de muncă, un sfert (24,9%) dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs nu au deloc economii, în timp ce 21,1% au bani cât să le ajungă să-şi acopere cheltuielile de întreţinere pentru cel mult trei luni. Aproape 10% dintre respondenţi au afirmat că dacă îşi vor pierde locul de muncă din cauza acestei epidemii au economii care să le permită să trăiască liniştiţi până la şase luni, şi doar 7,4% au bani puşi deoparte pentru pentru cel puţin un an”, a informat BestJobs.
Situația economică se va înrăutații, din păcate, iar Guvernul va trebui să adopte și alte pachete de măsuri financiare pentru a ține economia românească pe linia de plutire. Tot astăzi, Banca Comercială Europeană anunța că va cumpăra de la bancile comerciale din țările din Uniunea Europeană datorii în valoare de peste 700 de miliarde euro, rămâne de văzut dacă și această măsură va ajuta economiile țărilor europene.