Conflictul dintre premier şi preşedinte pe subiectul miniştrilor ia amploare. Dăncila i-a trimis lui Iohannis o scrisoare în care îi cere insistent să îi numească drept miniştri pe Lia Olguta Vasilescu şi pe Mircea Drăghici.
Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis, în cursul zilei de 21 ianuarie, președintelui României, Klaus Iohannis o scrisoare de răspuns la adresa din 17 ianuarie 2019 privind condițiile de legalitate în legătură cu propunerile de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a doamnei Lia-Olguța Vasilescu și a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor.
Premierul menţionează că în calitate de prim-ministru, în virtutea votului de încredere obţinut în Parlament, beneficiază de dreptul exclusiv de apreciere şi de alegere a persoanelor propuse a face parte din echipa guvernamentală pe care o conduce. De asemenea, Dăncilă susține că cele două propuneri respectă toate condiţiile prevăzute de Constituţia României.
„Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată și de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidențiale prin care doamna Lia-Olguţa Vasilescu să fie numită în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și domnul Mircea-Gheorghe Drăghici să fie numit în funcția de ministru al Transporturilor,” a scris Dăncilă în scrisoare.
În urmă cu câteva zile, președintele Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care a explicat motivele pentru care a refuzat pentru a treia oară numirile lui Mircea Drăghici și Olguța Vasilescu în Guvernul României.
Șeful statului a precizat atunci că nu poate accepta ca cei doi să conducă ministerele Dezvoltării și Transporturilor, deoarece nu fac „dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de legalitate”. Mai exact, Klaus Iohannis a precizat atunci că cei doi nu fac dovada îndeplinirii condiției prevăzute de Legea nr. 90/2001, respectiv aceea de a nu fi suferit condamnări penale, adică nu au depus cazierul judiciar la dosar.