Dana Rogoz s-a pozat în costum de baie și fanii ei s-au revoltat imediat FOTO

de: Năstase Mirabela
26 05. 2022

Dana Rogoz s-a fotografiat în costum de baie, însă rezultatul nu a fost pe placul tuturor fanilor. Imaginile cu actrița, surprinse chiar de soțul ei, afișează o Dana Rogoz care arată aproape la fel ca atunci când i se spunea „Ambramburica”. Însă deși are o siluetă de invidiat, fanii au criticat-o pe motiv că este mult prea slabă.

Dana Rogoz, în costum de baie

Dana Rogoz s-a lăsat fotografiată în costum de baie. Deși este mamă a doi copii, actrița are o siluetă subțire…mult prea subțire în opinia unora. Aceasta a decis însă să dea un răspuns criticilor săi.

„„Ești prea slabă”, „Ți se văd coastele”, „Mai mănâncă și tu ceva”, „Ești anorexică?” Pe toate le-am auzit, dar odată cu trecerea anilor am început să mă simt din ce în ce mai bine în pielea mea. Și e pur și simplu o chestiune de cum m-am setat.

În adolescență mă comparam continuu cu modelele din revistă și ba nu-mi plăceau picioarele mele, ba mi se părea că am șoldurile prea late, genunchii ciudați, gambe prea mari, sânii prea mici… Atunci îmi era rușine să port șort, ca nu cumva să mă așez la un moment dat picior peste picior și să mi se vadă punctele de celulită. Deși aveam, evident, un tonus mult mai bun, al vârstei.

Acum râd relaxată, pentru că am înțeles că cel mai important e să fim sănătoase la trup și la minte. În rest, fiecare decide pentru el care e forma corpului în care se simte bine. Corect?

Pozele sunt neretuşate, dar am noroc de un soț care știe să mă fotografieze cât să mă avantajeze. Ah, și nu era nici ora la care lumina vine de sus… ca în cabinele de probă. Vă doresc să vă bucurați de vara asta și să vă simțiți bine în costum de baie pe plajă, dar și la cină, pe covor roșu… oriunde și oricum ați fi îmbrăcate! O viață avem”, a transmis Dana Rogoz, pe rețelele sociale.

Dana Rogoz și soțul ei, 18 ani de relație

Dana Rogoz este de 18 ani împreună cu soțul ei, Radu Dragomir, de când ea abia împlinea vârsta de 18 ani. Cei doi au sărbătorit recent aproape 20 de ani de iubire, iar artista s-a transmis un mesaj emoționant soțului ei.

„143/365 18 ani de relație. Aveam 18 ani când am început-o. Jumătate de viață alături de Radu. Sunt recunoscătoare pentru foarte multe momente trăite împreună. Pentru Dana care am devenit alături de el. Și mai ales pentru faptul că împreună, din iubire, i-am adus pe lume pe ei doi”, a scris Dana Rogoz, în urmă cu doar câteva zile, pe rețelele sociale.