Dana Rogoz și familia ei se află zilele acestea în vacanță, în Sri Lanka. Ce s-a întâmplat cu sarcina actriței?
Dana Rogoz a decis să își înceapă anul 2020 departe de România. Actrița, alături de soțul ei și copilul lor, Vlad, dar și de micuța care abia așteaptă să vină pe lume, a ales ca destinație Sri Lanka. Deși va naște peste patru luni, vacanțetele îi sunt pasiune, iar cum din partea medicilor din România a primit acceptul și totul decurge bine, relaxarea pe plaiuri exotice nu avea cum să nu existe. Până acum, sarcina vedetei a decurs normal și fără probleme, însă pentru a avea în continuare o vacanță liniștită, aceasta a mers la spital pentru un control de rutină.
Artista a aflat de la medic că sarcina evoluează perfect, iar micuța este foarte bine și așteaptă să vină pe lume. Dana Rogoz a povestit și cum a decurs episodul, fiind uimită de obiceiurile cadrelor medicale din Sri Lanka. A notat că opt asistente îmbrăcate în uniforme s-au strâns în jurul ei zâmbind, încercând să îi completeze fișa.
„Un grup de vreo 20 de fete erau strânse în jurul medicului. Îl recunoșteai după atitudine și după stetoscopul ținut relaxat pe gât. Le vorbea cu calm, iar ele îl priveau cu admirație, sorbindu-i fiecare cuvânt. Nu am idee despre ce le-a vorbit timp de vreo 10 minute cât am stat eu în fața salonului, dar cert e că la final le-am văzut cum se apleacă pe rând, fiecare, și îi pupă picioarele. Respectiv pantofii. Da, femeile i-au pupat picioarele medicului, în timp ce acesta le mângaia cu blândețe pe cap”, a povestit Dana pe blog.
După episodul văzut și trăit, vedeta a spus admiratorilor ei că fetița este sănătoasă și că îi priește această vacanță. Mai mult, i-a promis medicului că va reveni în Sri Lanka și cu ea, lucru care l-a bucurat.
„Am fost la doctor in Tangalle, pentru un control de rutină. Am ieșit de acolo cu un zâmbet până la urechi știind că fetița e sănătoasă și că sigur îi priește această vacanță. I-am promis medicului că vom reveni în Sri Lanka și cu ea, declarație care l-a făcut și mai fericit”, a mai scris actrița.