Dan Negru este cunoscut pentru succesul pe care îl are în calitate de prezentator al emisiunilor cu cea mai mare audiență, dar asta nu îl oprește să își exprime și pe rețelele de socializare părerile sincere despre diverse subiecte referitoare la țara noastră. De curând, acesta a lansat un mesaj de încurajare pentru elevii claselor a XII-a, care ar putea fi considerat și un atac dur la adresa mai multor oameni celebri din România.
Prezentatorul Antenei 1 a publicat pe rețelele de socializare un mesaj prin care le urează succes la examenul de Bacalaureat tuturor elevilor de clasa a XII-a. Acesta le-a transmis tinerilor că cel mai important lucru pentru cariera, succesul și viața lor este să aibă diploma care reflectă educația școlară. Acesta a făcut aluzie la câteva persoane care au reușit și fără aceste atuuri, însă se simte acut absența lor.
“Azi se dă bacul într-o țară în care mulți dintre cei care o conduc nu l-au luat. Cei mai cool oameni, cei mai de succes oameni, sunt cei care au educație școlară. Educația școlară, diploma, e viza spre bunăstare. Poți să ajungi milionar dacă nu ai educație școlară, cunosc câteva cazuri. Poți să fii șef dacă nu ai educație școlară, am avut câteva cazuri, dar nu poți să câștigi respectul celorlalți dacă nu ai educație școlară. Câștigă-ți diploma, câștigându-ți respectul! Succes la examene!”, le-a transmis Dan Negru elevilor, în campania Ministerului Educației.
În urmă cu puțin timp, Dan Negru a fost văzut la volanul unui bolid, un Range Rover argintiu, fiind considerată una dintre cele mai sigure din clasa jeep-urilor. Deși este considerat zgârcit în rândul colegilor, Dan Negru a alocat în jur de 50.000 de euro pentru achiziția acestei mici comori, însă siguranța sa și a familiei sale a avut prioritate în fața banilor.
Dan Negru are o familie frumoasă, alături de soția sa Codruța, medic stomatolog, cu care are doi copii, Dara și Bogdan. Dan Negru nu își neglijează micuții, iar atunci când nu are filmări la Atena 1 face tot posibilul să le fie alături.