Aflat în febra pregătirilor pentru celebra emisiune de Revelion, Dan Negru vorbeşte despre momentul în care a primit o propunere care i-ar fi schimbat viaţa cu totul. A refuzat, iar motivul îl spune chiar el.
Este indiscutabil unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori din România, dar şi din Republica Moldova. În ţara vecină, vedeta Antenei 1 prezintă, de aproape 12 ani, emisiunile “Roata Norocoului” şi “Da sau Nu”, iar succesul înregistrat este unul fulminant. Dan Negru spune că a primit o propunere uluitoare: să intre în politica moldovenească.
”Muncesc în Republica Moldova de 12 ani, îmi place echipa de la Prime TV. Sunt adevărați profesioniști. Am prins trei campanii acolo și în toate m-au implicat în Fake News. Probabil pentru că show-ul meu e cel mai urmărit și vor să mă atragă. Mi-au propus cetățenie ca să mă bag în politică, dar nu am vrut”, a declarat Dan Negru pentru Impact.ro.
De asemenea, celebrul om de televiziune a mai povestit că, de-a lungul timpului, a lucrat cu Nicu Timofti, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, dar şi cu Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului.
”Băiatul lui a făcut parte din echipa mea. E un băiat muncitor, fără fițe de vedetă, foarte muncitor, o reală plăcere să lucrezi cu el. Iar pe tatăl lui l-am avut invitat într-o ediție a emisiunii.
Dorin Chirtoacă, fostul primar al Chișinăului, și unul dintre politicienii de top de acolo, a fost în echipa mea când lucram cu Valeriu Lazarov. Era student la București. Dacă acceptăm să fac parte din vreun partid, aș fi fost al doilea om politic al lui Valeriu Lazarov, la Chișinău”, a mai mărturisit prezentatorul.
În mai puţin de două săptămâni, Dan Negru a filmat toate ediţiile pentru cele două emisiuni pe care le prezintă în Republica Moldova, dar şi show-ul care va fi difuzat de Revelion. Mai mult, a declarat acesta, este primit de moldoveni ca un adevărat prinţ.
”Am fost acolo cu mașina. Am muncit foarte mult. Au fost condiții ca la vreme de pandemie, am înregistrat și edițiile speciale de Revelion. Călătoresc cu avionul la clasa business. Sunt cazat la un hotel foarte bun și am mașină cu șofer la scară”, a mai spus Dan Negru pentru Impact.ro.