17 dec. 2022 | 10:20

Cutremur important în această dimineaţă, în România. Seismul, resimţit în mai multe oraşe ale ţării

News
Cutremur important în această dimineaţă, în România. Seismul, resimţit în mai multe oraşe ale ţării
Cutremur important în această dimineaţă. Unde s-a produs seismul și ce magnitudine a înregistrat pe scara Richter.

Informația momentului, din partea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremur important în această dimineaţă. Un nou seism a avut loc sâmbătă, 17 decembrie, în zona seismică Vrancea. A înregistrat peste 4 grade pe scara Richter, potrivit specialiștilor.

Cutremur important în această dimineaţă

Un cutremur s-a produs sâmbătă dimineață, 17 decembrie, la ora 07:42, anunță reprezentanții INCDFP. Fenomenul a avut loc în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit în mai multe orașe din țară, înregistrându-se la o adâncime de 144 de kilometri.

Potrivit specialiștilor de la INCDFP, cutremurul din Buzău a avut loc în apropierea următoarelor orașe:

  • 68 km E de Brașov;
  • 85 km NE de Ploiești;
  • 108 km S de Bacău;
  • 124 km V de Galați;
  • 124 km V de Brăila;
  • 137 km N de București;
  • 154 km NE de Pitești;
  • 182 km E de Sibiu;
  • 189 km SV de Iași;
  • 202 km N de Ruse.

Cutremurul din Buzău, de sâmbătă dimineață, a înregistrat o magnitudine de 4, 4 grade pe scara Richter.

Al doilea seism din ultimele zile

Un alt seism, mai slab, a avut loc în noaptea de joi spre vineri, tot în zona seismică Vrancea. Cutremurul a prezentat o magnitudine de 4, 1 grade pe scara Richter, potrivit specialiștilor de la INCDFP. S-a produs la ora 01:47, la o adâncime de 88 de kilometri, și a fost, de asemenea, resimțit în mai multe orașe.

Cutremurul din noaptea de joi s-a produs la: 83 km E de Brașov, 94 km S de Bacău, 101 km NE de Ploiești, 112 km V de Galați, 115 km NV de Brăila, 151 km N de București, 172 km NE de Pitești, 174 km SV de Iași, 196 km E de Sibiu, 216 km N de Ruse.

Când va avea loc următorul mare cutremur

Amintim că cel mai mare cutremur, din ultimii patru ani, din România a avut loc în luna precedentă. S-a produs pe data de 3 noiembrie, fiind resimțit semnificativ în Capitală. Seismul a avut o magnitudine de 5, 4 grade pe scara Richter.

Un alt fenomen seismic asemănător a avut loc în luna mai a anului 2021. Cutremurul a înregistrat o magnitudine de 4, 7 grade pe scara Richter, potrivit INCDFP.

Specialiștii oferă asigurări că, pe teritoriul țării noastre, nu vor avea loc fenomene seismice cu nivel ridicat de distrugere în viitorul apropiat. Un cutremur cu consecințe majore ar putea să aibă loc peste aproape două decenii. Va fi asemănător celui din 1977, când aproximativ 11.300 de oameni au fost răniți. O mulțime de clădiri s-au prăbușit la acea vreme.