Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade pe scara Richter a avut loc azi, 2 mai, în Grecia. Care este bilanțul pagubelor și victimelor în urma seismului? Acesta a avut alte două replici puternice.
Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade pe scara Richter de moment a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 2 mai, după-amiaza. Acesta s-a produs în Marea Mediterană, în apele teritoriale ale Greciei și a avut epicentrul în apropierea insulei Creta, conform Institutului American de Geofizică (USGS). Specialiștii au indicat apariția lui la ora locală 15:51. Adâncimea sa a fost de 17 kilometri și a fost resimțit destul de puternic și în Turcia, Egipt și Libia. Centrul Seismologic Euro-Mediteranean a susținut că seismul a avut magnitudinea de 6 grade pe Richter, la o adâncime de 10 kilometri.
Institutul de Geodinamică din Atena a indicat că a avut loc la aproximativ 55 de kilometri sud de orașul Ierapetra, iar Institutul Național pentru Fizica Pământului a transmis că seismul a avut magnitudinea de 6,2m producându-se la o adâncime de 42 de kilometri. Cutremurul a avut alte două replici destul de puternice. Prima a avut magnitudinea de 5,3 – ora locală 16:33 – iar a doua de 4,7 – ora locală de 16:47. Presa locală relatează că încă nu au fost anuțate persoane rănite sau pagube.
„În ziua de 02 Mai 2020, la ora 16:45:17 (ora locală a României), s-a produs în EASTERN MEDITERRANEAN SEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 10km.”
Institutul Național pentru Fizica Pământului
Map of felt reports received so far following the #earthquake M6.5 in Crete, Greece 40 min ago pic.twitter.com/FfKOXmG4oC
— EMSC (@LastQuake) May 2, 2020
1. Unda P :
este o undă longitudinală, de compresie
determină mișcarea particulelor solului paralel cu direcția de propagare
unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcția de mers
amplitudinea acestei unde este direct proporțională cu magnitudinea (energia cutremurului)
este percepută la suprafață de către oameni ca pe o săltare, un mic șoc în plan vertical
nu este periculoasă pentru structuri (clădiri) deoarece conține (transportă) aproximativ 20% din energia totală a cutremurului
2. Unda S :
este o undă transversală, de forfecare
determină mișcarea particulelor solului perpendicular (transversal) față de direcția de propagare
deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui șarpe (mișcări ondulatorii stânga-dreapta față de direcția de înaintare)
este resimțită la suprafață sub forma unei mișcări de forfecare, de balans în plan orizontal
este periculoasă, deoarece transportă aproximativ 80% din energia totală a cutremurului
determină distrugeri proporționale cu magnitudinea cutremurului și cu durata de oscilație
clădirile cad datorită intrării în rezonanță a frecvenței proprii de oscilație a structurii clădirii cu frecvența undei incidente, în acest caz efectul distructiv fiind puternic amplificat .