Specialiștii de la Banca României au emis un nou curs pentru azi, 8 iulie. Care sunt cotațiile monedelor de circulație internațională pentru miercuri, 8 iulie? Iată evoluția acestora din ultima perioadă!
Banca Națională a României va emite un nou curs pe site-ul oficial în jurul orelor 13.10, cotații care vor putea fi găsite și aici. Până atunci, poți vedea evoluția monedelor de circulație internațională precum: lira sterlină, euro, dolar sau franc elvețian, dar și cea a Indicelui ROBOR. Indicele ROBOR din cursul anterior a avut 2.15% calculat la trei luni, cu o scădere de -0.04, cel calculat la 6 luni a înregistrat 2.23%, scăzut cu -0.01, iar cel calculat la 12 luni a rămas la 2.35%.
„Banca de Dezvoltare, încă o bancă de stat când avem atâtea bănci de stat, face parte dintr-o strategie de reorganizare, să-i spun, a întregului pachet de companii financiar-bancare pe care le are statul. De ce avem nevoie de această Bancă de Dezvoltare? Pentru că aşa cum avem companiile construite, aceste companii financiar-bancare, niciuna dintre ele nu poate să acceseze bani din Planul Juncker, de exemplu. Asta este o problemă foarte mare.Mai mult, având o bancă de dezvoltare, atunci când vrei să faci un proiect important, strategic, de infrastructură de exemplu, nu trebuie să te mai duci la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n.r) sau BEI (Banca Europeană de Investiţii n.r), ai propria sursă de finanţare. Vă garantez că face parte dintr-o reorganizare a întregului pachet de companii de stat pe care îl are azi România în aşa fel încât să aibă toate o viziune liberală şi să fie toate profitabile”
Florin Cîțu, ministrul Finanțelor
1 Euro = 4.8406 Lei (crescut cu +0.0009 Lei)
Un euro a avut în cursul anterior valoarea de 4.8397 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0032 Lei, arată Banca Națională a României.
1 Dolar = 4.2942 Lei (scăzut cu -0.0022 Lei)
Un dolar a avut în cursul prezentat anterior valoarea de 4.2964 Lei în total, alături de vaiația pozitivă de +0.0121 Lei, conform Băncii Naționale a României.
1 Liră sterlină = 5.3770 Lei (crescut cu +0.0222 Lei)
O liră sterlină a avut valoarea totală de 5.3548 de Lei în cursul anterior prezentat de Banca Națională a României, alături de variația negativă -0.0003 de Lei.