Specialiștii de la Banca Națioală a României au emis un nou curs valutar. Care sunt valorile de azi ale monedelor de circulație internațională și care a fost evoluția acestora din ultima perioadă?
Banca Națională a României indică noi valori. Noile cotații vor apărea pe site-ul oficial al BNR, dar și aici, în jurul orel 13:15. Până atunci, iată care a fost evoluția monedelor de circulație internațională și a Indicelui Robor? Banca Națională de Dezvoltare face parte dintr-o strategie de reorganizare a tuturor companiilor finaciar-bancare pe care le deține statul și care vor putea fi accesate și pentru fonduri din planul Juncker, a anunțat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, arată Agerpres.
„Banca de Dezvoltare, încă o bancă de stat când avem atâtea bănci de stat, face parte dintr-o strategie de reorganizare, să-i spun, a întregului pachet de companii financiar-bancare pe care le are statul. De ce avem nevoie de această Bancă de Dezvoltare? Pentru că aşa cum avem companiile construite, aceste companii financiar-bancare, niciuna dintre ele nu poate să acceseze bani din Planul Juncker, de exemplu. Asta este o problemă foarte mare.Mai mult, având o bancă de dezvoltare, atunci când vrei să faci un proiect important, strategic, de infrastructură de exemplu, nu trebuie să te mai duci la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n.r) sau BEI (Banca Europeană de Investiţii n.r), ai propria sursă de finanţare. Vă garantez că face parte dintr-o reorganizare a întregului pachet de companii de stat pe care îl are azi România în aşa fel încât să aibă toate o viziune liberală şi să fie toate profitabile”
Florin Cîțu, ministrul Finanțelor
1 Euro = 4.8365 Lei (scăzut cu -0.0013 Lei)
Un Euro a avut în cursul anterior valoarea de 4.8378 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0059 Lei, arată Banca Națională a României.
1 Dolar = 4.2843 Lei(scăzut cu -0.0242 Lei)
Banca Națională a României a indicat faptul că valoarea totală a Dolarului din cursul prezentat anterior a fost de 4.3085 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0272 Lei.
1 Liră sterlină = 5.3551 Lei( scăzut cu -0.0047 Lei)
Francul elvețian a avut valoarea totală de 5.3598 de Lei, alături de variația pozitivă de +0.0020, arată Banca Națională a României.