Curs valutar BNR pentru 23 mai 2022. La cât ajunge moneda europeană la început de săptămână?

Curs valutar BNR pentru 23 mai 2022. La cât ajunge moneda europeană la început de săptămână?
Piețele europene au închis în creștere vineri

Finalul săptămânii trecute a adus noi valori pentru principalele monede de schimb anunțate de BNR. Vineri, euro a ajuns la 4,9477 de lei, cu 0.0003 unități în plus, față de ziua precedentă. Același lucru s-a întâmplat și cu dolarul american, care a ajuns la 4,6725 lei. De cealaltă parte, acțiunile pe bursele europene au închis în creștere vineri, în timp ce piețele globale suferă o săptămână agitată. Vineri indicele Richemont a scăzut cu 13%. Astăzi vom avea un nou curs valutar BNR pentru 23 mai 2022, și vom afla la cât ajunge moneda europeană la început de săptămână.

Piețele europene au închis în creștere vineri

Indicele pan-european Stoxx 600 a crescut cu 0,5% până la închidere. Acțiunile din domeniul călătoriilor și al petrecerii timpului liber au urcat cu 2%, conducând câștigurile. tot vineri, aproape toate sectoarele și bursele majore au încheiat în teritoriu pozitiv.

Acțiunile europene au înregistrat în continuare o săptămână negativă, cu 1,3%, după ce joi au închis în scădere puternică. Îîngrijorările legate de inflație și rapoartele îngrijorătoare privind rezultatele retailerilor americani au afectat sentimentul global.

Piețele din Asia-Pacific au avansat vineri, indicele Hang Seng din Hong Kong conducând creșterile, în condițiile în care China a menținut neschimbată la 3,7% dobânda de referință pentru împrumuturi pe un an, dar a redus cu 15 puncte de bază rata de bază pentru împrumuturi pe cinci ani.

Acțiunile americane au scăzut vineri, extinzând pierderile de la începutul săptămânii și plasând indicele S&P 500 în pragul unei piețe bear. Investitorii globali continuă să urmărească războiul din Ucraina și implicațiile sale geopolitice. Toate au contribuit la creșterea prețurilor la energie și alimente la nivel mondial.

Programul alimentar mondial a declarat că nedeschiderea porturilor ucrainene ar fi o declarație de război la adresa securității alimentare mondiale. Războiul va continua probabil pe tot parcursul verii și posibil și după, în ciuda semnelor că unele părți ale țării revin la o oarecare normalitate, a declarat consilierul prezidențial al Ucrainei, Oleksii Arestovici, potrivit NBC News.

Cursul zilei de 23 mai 2022

Astăzi avem un nou curs, și vom vedea după ora 13:00 ce se întâmplă cu moneda europeană și rubla rusească în contextul actualei situații economico-geo-politice.

Noul CURS BNR este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00.

Curs valutar BNR pentru 29 martie

Curs valutar BNR pentru 23 mai 2022: Euro

1 euro = 4,9472 Lei (+0.0005 Lei)

Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9472 Lei, alături de o variație negativă de -0.0005 Lei.

Curs valutar BNR pentru 29 martie

Curs valutar BNR pentru 23 mai 2022: Dolar

1 dolar = 4,6322 Lei (-0.0403 Lei)

Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4,6322 Lei, alături de o variație negativă de -0.0403 Lei.

Curs valutar BNR pentru 29 martie

Curs valutar BNR pentru 23 mai 2022: Lira sterlină

1 liră = 5,8254 Lei (-0.0071 Lei)

O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,8254 Lei, alături de variația negativă de -0.0071 Lei.

Rubla atinge maximul ultimilor 5 ani. Cumpărătorii de gaze se supun voinței lui Putin

Banca centrală din Rusia anunță că rubla a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani în raport cu euro, în condițiile în care tot mai multe companii europene par să se conformeze cererii lui Vladimir Putin de a trece la plata în moneda rusă pentru gazele naturale.

Rubla a urcat cu până la 9% față de euro, atingând cel mai ridicat nivel din iunie 2015, și a crescut cu aproape 5% față de dolar, la 59,18, la ora 13:35 la Moscova. Moneda rusă este cea mai bună performanță față de ambele la nivel global în acest an.

Controalele de capital, prăbușirea importurilor și creșterea prețurilor la energie au făcut ca rubla să fie cu aproximativ 20% mai puternică decât înainte de invazia din Ucraina, în urmă cu aproape trei luni.

Relaxarea treptată a restricțiilor de pe piață de către banca centrală nu a reușit să inverseze aprecierea, ceea ce ar putea deveni o problemă pentru buget, deoarece o mare parte din venituri sunt în valută.

În plus, mulți clienți străini ai Gazprom PJSC se conformează cererilor lui Putin, deschizând conturi în valută și ruble la Gazprombank, brațul de creditare al gigantului gazului, pentru a transfera fonduri în vederea conversiei

Citește și: Rusia și costul invaziei asupra Ucrainei: rubla a devenit o hârtie fără valoare

Curs valutar BNRCurs valutar BNR pentru 23 mai 2022: Rubla rusească

1 rublă = 0,0796 Lei (+0.002 Lei)

O rublă are cursul prezentat la valoarea de 0,0796 Lei, alături de variația pozitivă de +0.002 Lei.

 

Curs valutar BNRIndicele ROBOR stabilit de BNR pe 23 mai 2022

Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a crescut față de ziua anterioară, după cum urmează:

 

  • Indicele ROBOR la o lună: 5.24
  • Indicele ROBOR la trei luni: 5.79
  • Indicele ROBOR la șase luni: 6.00
  • Indicele ROBOR la douăsprezece luni: 6.17