Noul val de pandemie afectează din nou economia românească. Piețele internaționale resimt și ele din plin noua criză, iar asta se reflectă în stabilitatea financiară. Prețurile la combustibili și gaze naturale sunt într-o criză generalizată, ceea ce determină fluctuații pe piețele de schimb valutar. Ieri leul a mai câștigat teren, dar nu suficient încât să mențină moneda euro la un prag acceptabil. Astăzi vom avea un nou curs BNR pentru 30 septembrie 2021, curs în care vom afla dacă eup scade sau va avea o nou creștere.
Conform datelor provizorii raportate de Eurostat, România este campioana Uniunii Europene, având cea mai mare creștere economică în primul trimestru al anului 2021, urmată de Cipru cu o creștere de 2%, Ungaria de 1,9% și Lituania de 1,8%.
Comparativ cu același trimestru al anului trecut, PIB-ul românesc are exact aceeași valoare, ceea ce înseamnă că economia românească își revenea complet după criza din 2020 și se înregistra o relansare.
După acest avans, analiștii consideră că există șanse mari ca economia românească să încheie anul cu o creștere a PIB-ului chiar de 7%. Guvernul estimase inițial o creștere de 4,3% pentru întregul an, recent schimbată la 5%, un obiectiv care se va schimba cu siguranță dacă este un an agricol bun așa cum se arată, dar și o creștere peste așteptările industriei.
Comisia Europeană indica în prognoza de primăvară un avans al economiei românești de 5,1% în acest an, în timp ce FMI și-a revizuit estimările la 6%. În 2022, FMI se așteaptă ca economia României să crească cu 4,8%, a declarat Fondul în ediția din aprilie a raportului său privind perspectivele economice mondiale (WEO).
Cu toate aceste date de creștere, românii resimt din plin efectele inverse ale situației în care ne aflăm. Criza gazelor naturale și a combustibililor de pe piața mondială are efecte majore în buzunarul românilor. Deja se înregistrează o explozie a prețurilor la gaze, în unele cazuri scumpirile fiind și de 100%.
Florin Cîțu anunța ieri intenția guvernului de a interveni în această situație. Aceleași efecte inverse se resimt și la nivelul cursului de schimb pentru moneda europeană. Deși la cotația de ieri pentru euro era de 4.9480 lei, pragul este unul alarmant de mare, existând preconizări de trecere de pragul de 5 lei, până la finele acestui an. Rămâne să vedem cotațiile de astăzi anunțate de BNR, după ora 13:00, și vom afla care este situația în acest moment.
Noul CURS pentru 30 septembrie 2021, este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00
1 euro = 4,9471 Lei (-0.0009 Lei)
Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9471 Lei, alături de o variație negativă de -0.0009 Lei.
1 dolar = 4,2653 Lei (+0.0221 Lei)
Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4,2653 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.0221 Lei.
1 liră = 5,7431 Lei (+0.007 Lei)
O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,7431 Lei, alături de variația pozitivă de +0.007 Lei.
Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a crescut față de ziua anterioară, după cum urmează: