Astăzi un nou curs BNR pentru 30 martie 2021. La finele săptămânii trecute, la ultima cotație leul românesc a pierdut terent în fața dolarului, a lirei sterline și în fața monedei europene. Deprecierea față de euro a fost cu 0.0005 unități, ajungând la 4.8869. Aceeași depreciere a fost și în raport cu dolarul american, acesta ajungând la 4.1472 de lei pentru un dolar. Rămâne să vedem care va fi cotația zile de astăzi, 30 martie, pe fondul mișcărilor sociale din ultima vreme și a lipsei de reacție a Băncii centrale în piața financiară.
Cele mai recente date arată că România se află în pragul unei crize fără precedent. O criză influențată clar de Pandemie, de cirza economică, dar și da îndatorarea României pe piețele financiare externe. Deficitul bugetar al României a crescut la 12,76 miliarde de lei, aproximativ 2,62 miliarde de euro în ianuarie-februarie.
Procentual asta înseamnă 1,14% din PIB-ul proiectat pentru acest an, în creștere de la 0,33% în ianuarie, potrivit Ministerului Finanțelor. Deficitul a crescut cu 54% comparativ cu decalajul înregistrat în primele două luni ale anului 2020. Guvernul explică faptul că a cheltuit 4,18 miliarde de lei, sau 0,37% din PIB, pentru a atenua efectele crizei. Este vorba de returnarea accelerată a TVA și cheltuielile directe.
Datele publicate pentru luna februarie au arătat o îmbunătățire față de ianuarie, când veniturile fiscale s-au contractat cu 2,3% față de anul anterior. La finele lunii ianuarie cheltuielile au fost cu 17% mai mari față de anul anterior. Cu toate acestea, în prima lună a anului, deficitul bugetar a fost de doar 0,33% din PIB, comparativ cu 0,81% din PIB în februarie. Conform predicțiilor din februarie, Guvernul vizează anul acesta un deficit bugetar de 7,16% din PIB.
Noul CURS pentru 30 martie 2021, este cel publicat la cursul zilei de astăzi
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/11/euro-sign.png)
1 euro = 4.9156 Lei (+0.0184 Lei)
Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4.9156 Lei, alături de o variație pozitivă de +0.0184 Lei.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/11/dollar.png)
1 dolar = 4.1876Lei (+0.0306 Lei)
Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4.1876 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0306 Lei.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/11/pngegg.png)
1 liră = 5.7614 Lei (+0.0328 Lei)
O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5.7614 Lei, alături de variația pozitivă de +0.0328 Lei.
Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a scăzut față de ziua anterioară, după cum urmează: