Ne apropiem de weekend și astăzi vom avea un nou curs BNR pentru 29 octombrie 2021. La cursul zilei de ieri toate cele trei monede importante au avut creșteri în raport cu leul. Rămâne să vedem care este cotația finalului de săptămână ce va fi anunțată de BNR, după ora 13:00.
Deși aparent fără implicații, instabilitatea politică din aceste zile contribuie la deprecierea leului față de euro. Situația de facto, cel mai probabil, va forța Banca Națională să se miște mai devreme decât ar trebui.
O va face fie prin intervenții pe piața interbancară, fie prin temperare. De remarcat că forintul maghiar și coroana cehă beneficiază de intervențiile băncilor naționale respective, care au început deja înăsprirea politicii monetare, cu mici majorări ale dobânzii.
Analizând atractivitatea pieței monetare și a celor cu venit fix a României, atât depozitele, cât și titlurile de stat oferă randamente sub rata inflației. România nu este atractivă, în raport cu inflația, în raport cu cursul de schimb și în raport cu vecinii săi.
Randamentele titlurilor de stat, net de inflație, sunt negative până la scadența la 10 ani, conform datelor BNR, întrucât media pe 10 ani este doar sub 4%, iar inflația peste 5%. Când vine vorba de depozite, într-un context de lichiditate ridicată și toleranță scăzută la risc a investitorilor, ratele dobânzilor sunt extrem de scăzute.
Pe interbancarul pe 1 an, potrivit BNR, dobânzile înregistrate pe 3 septembrie 2021 au variat între 1,49% și 1,82%. Prin urmare, până la restabilirea stabilității politice sau până la o intervenție puternică a BNR, presiunea crește asupra perechii binomiale care este rata de schimb și randamentele guvernelor.
„BNR nu trebuie să amâne manipularea titlurilor de stat. Astfel va permițe randamentelor titlurilor de stat să crească. În acest caz unii investitori ar putea fi seduși să-și reechilibreze portofoliile.
În același timp ar putea să scoată profituri din acțiunile la prețuri ridicate și să cumpere titluri de stat cu reducere.”, sunt de părere specialiștii în economie.
Noul CURS pentru 29 octombrie 2021, este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00
1 euro = 4,9489 Lei (-0.0001 Lei)
Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9489 Lei, alături de o variație negaitivă de -0.0001 Lei.
1 dolar =4,2471 Lei (-0.0244 Lei)
Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4,2471 Lei, alături de o variație negativă de -0.0244 Lei.
1 liră = 5,8529 Lei (-0.0185 Lei)
O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,8529 Lei, alături de variația negativă de -0.0185 Lei.
Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a crescut față de ziua anterioară, după cum urmează: