19 dec. 2019 | 12:47

Cuplul care a făcut istorie la Exatlon s-a destrămat. Cine sunt cei doi războinici care s-au despărțit înainte de sărbători

Monden
Cuplul care a făcut istorie la Exatlon s-a destrămat. Cine sunt cei doi războinici care s-au despărțit înainte de sărbători
Despărțire șoc la Exatlon

Nouă despărțire înainte de sărbători. După ce s-a aflat de divorțul unei foste concurente de la Exatlon, acum avem în prim-plan o nouă poveste tristă înainte de sărbători. Cine sunt cei care și-au spus adio?

Nouă despărțire la Exatlon, înainte de sărbători

Din păcate, sărbătorile sunt nefericite anul acesta pentru doi foști sportivi din echipa războinicilor. Finalista sezonului 3 s-a despărțit de iubitul ei. Acesta a decis în cele din urmă să plece din imobilul în care locuia cu el și să stea singură. La scurt timp după terminarea celui de-al treilea sezon, Nicoleta Luncă părea extrem de fericită și îndrăgostită. Ea s-a împrietenit atunci cu Bogdan, concurent din primul sezon.

Sentimentele nu puteau rămâne mult timp neobservate, așa că bruneta și-a asumat relația cu sportivul. „Este un băiat minunat, ne înșelegem foarte bine, suntem peste tot împreună”, le-a mărturisit ea prietenilor la începutul relației. Nico și Bogdan s-au cuplat la o petrecere la care au participat, în calitate de concurenți Exatlon, iar de atunci nu s-au mai despărțit deloc. Prietenii vedetei au mărturisit mai apoi că aceștia nu se potriveau pe termen lung, iar că relația a fost doar de o vară.

Nouă despărțire! Doi foști concurenți la Exatlon și-au spus adio

Nouă despărțire! Doi foști concurenți la Exatlon și-au spus adio

Irina Postolea a divorțat

Irina Postolea a divorțat la scurt timp după ce a venit din Republica Dominicană. Fosta concurentă de la Exatlon nu a spus nimic, motiv pentru care s-a aflat foarte târziu de acest lucru.

„Nimeni nu a știut, dar eu am divorțat, atunci când am revenit de la Exatlon. Mulți poate se gândesc că, după show, am văzut situația mea de acasă într-un mod diferit și, de aceea, am hotărât să mă despart! Însă, nu este deloc așa. Nici gând. Experiența din Republica Dominicană m-a întărit ca om, dar nu m-a schimbat ca femeie”
Irina Apostol

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro