Meteorologii anunță că vremea se va încălzi în toate zonele țării în zilele ce urmează. Aerul cald va cuprinde România, iar ploile atât de necesare culturilor își vor face apariția. Vezi temperaturile de care ne vom bucura în săptămânile ce urmează.
Prognoza meteo pe patru săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis progrnoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se va încălzi în zilele următoare, iar precipitațiile vor cădea peste toată țara. Până la jumătatea lunii mai, temperaturile vor ajunge mai mari decât cele normale pentru acest interval, în timp ce ploile se vor încadra în limitele măsurate de meteorologi.
Cum va arăta vremea în următoarele patru săptămâni:
- Săptămâna 20.04.2020 – 27.04.2020. În acest interval vom avea parte de valori termice mai scăzute decât cele specifice acestei perioade, la munte, iar în restul zonelor vor fi apropiate de cele normale. Precipitațiile pentru această săptămână vor fi scăzute în toate regiunile, cu precădere în zonele montane.
- Săptămâna 27.04.2020 – 04.05.2020. Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate zonele țării. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi în parametri în toate regiunile.
- Săptămâna 04.05.2020 – 11.05.2020. Vremea va fi ușor mai caldă pentru această perioadă pe tot teritoriul țării, mai ales în zonele sudice, unde precipitațiile vor fi reduse pentru aceast interval, dar în restul României se vor apropia de cele normale pentru această săptămână.
- Săptămâna 11.05.2020 – 18.05.202. Temperatura medie a aerului va fi ușor mai ridicată decât cea normală pentru această perioadă în estul și sud-estul țării, iar în rest va fi apropiată de cea normală pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare local, iar în zonele montane vor fi apropiate de cele normale.
Cum va fi vremea de 1 Mai
În regiunile estice și sud-estice, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, iar în restul țării temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Se anunță vreme caldă de 1 Mai