Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil urmează să devină părinți în curând. Cei doi sunt mai entuziasmați ca niciodată să își întâlnească bebelușul.
În timp ce Dani se pregătește intens și are grijă de soția lui, Gabriela Prisăcariu pare mai relaxată și se bucură de tot procesul primei sale sarcini.
Vedeta se află în ultimul trimestru de sarcină și mai are de așteptat doar puțin până ce își va întâlni băiețelul.
Astăzi, soția lui Dani Oțil și-a anunțat fanii că merge la un nou control medical, lucru pe care îl face săptămânal.
Ea a plecat către cabinetul medical cu speranța că la ecografie îi va putea vedea fața micuțului.
„Dacă este luni este zi de control pentru noi doi. Eu abia aștept fiecare zi de control, pentru că bebelușul nostru nu a vrut să stea la nicio ecografie cu fața, oare cu cine seamănă… cu ta-su, nu cu mine și poate, poate avem noroc să-i vedem puțin moaca.
În schimb, tot ce aflu este cu câte kilograme m-am mai îngrășat!”, le-a spus Gabriela fanilor săi.
În plus, ea a vorbit despre faptul că încă nu au ales numele bebelușului și chiar i-a provocat pe urmăritori să îi dea câteva sugestii. Momentan, Dani și Gabriela și-au poreclit copilașul „cârcel”.
„Nu mă mai întrebați ce nume o să aibă bebelușul, pentru că habar nu avem. Suntem niște părinți praf. Dacă aveți sugestii, le aștept aici.
Porecla lui, încă de când am rămas însărcinată, este Cârcel. Nu am avut niciodată cârcei până să rămân însărcinată. După cârcelul de dimineață mă gândesc serios să îi pun numele Cârcel, ce are?”, a mai spus Gabriela Prisăcariu.
Cei doi au aflat sexul copilului. Prezentatorul Tv a vorbit despre faptul că viața nu i se va schimba radical după venirea pe lume a fiului său.
„Nu se schimbă nimic. Nu am făcut mare lucru eu, doar am stat. Nu se termină viața de rider și de pilot. Așa am început, între două curse.
Hai să lăsăm acest subiect în aer. Vorbim când îl dau la facultate și nu iese cu vreo vagaboandă. Dacă nu e bețivă, tatuat și drogalău, atunci să mă felicitați. Știm exact ce o să fie. Promit că într-o lună vă arăt și sexul”, a declarat Dani Oțil la „’Neatza cu Răzvan și Dani”.