Nea Marin a oferit primele mărturii despre starea sa de sănătate după ce s-a aflat că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Cum se simte vedeta și care au fost primele simptome care i-au dat de bănuit?
Nea Mărin a fost diagnosticat cu coronavirus imediat după ce a petrecut câteva zile la Techirghiol, loc unde a filmat noul sezon al emisiunii „Poftiți pe la noi”, care urmează să apară pe micile ecrane. Vedeta și întreaga echipă de filmare au respectat toate măsurile impuse de către oficiali împotriva răspândirii virusului, dar inevitabilul s-a produs. Aglomerația de la malul mării, îmbulzeala și presiunea filmărilor, dar și asaltul fanilor i-au adus cel mai sigur un moment de neatenție, astfel contactând virusul.
Coregraful se află acum pe patul de spital, iar pentru a liniști pe toată lumea care își face griji a intrat în transmisiune directă la Antena 3 pentru a spune cum se simte și cum a fost în primiul stagiu al infectării. Cei pentru care își face griji acum artistul sunt vedetele care au participat în ultimul calup al emisiunii, înainte ca filmările să se amâne – Sonny, Speak și Ștefania, Babană și Alex Velea.
„Am făcut temperatură 38, iar de atunci n-am mai avut nimic. S-a testat un coleg de-al nostru care a ieșit pozitiv, atunci am zis să oprim tot și să mă testez și eu și mi-a ieșit pozitiv. Am venit ieri la Matei Balș, m-am internat, analizele sunt bune. Chiar acum o oră mi s-a spus că luni o să fac un CT, iar dacă la CT nu sunt modificări o să plec acasă și o să mă izolez și eu ca ceilalți. Am făcut testul joi, iar și eu și soția am ieșit pozitiv. Mi-au făcut injecțiile în burtă, mi-au dat un antibiotic mai ușor, iar luni dacă nu sunt modificări…mergem acasă. Și soția e ca mine, fără probleme. Am purtat masca de dimineața până noaptea, numai că am pierdut de sub control la mare, atunci când se apropiau de noi mulți copii. Eu crezând că ei nu au cum să fie infectați, cred că am pus mâna pe unul din ei. Toți care au fost lângă mine, în primul rând vedetele la ultima filmare – Sonny, Speak și iubita lui, Babană și Alex Velea, au fost anunțați. Toți au început să se testeze și sunt în izolare, noi în urmă cu 5 zile ne-am întâlnit”
Nea Marin (Sursa: Antena 3)