Cum se simte Alexandru Arșinel după operație: ”Și Stela, Dumnezeu să o ierte, a făcut-o”
Alexandru Arșinel a făcut primele declaraţii după operaţie şi a dat detalii despre starea sa de sănătate. Actorul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la ochi.
Alexandru Arșinel, primele declaraţii după operație
Zilele trecute, Alexandru Arșinel, în vârstă de 81 de ani, a suferit o intervenție chirugicală la ochi, iar admiratorii actorului aşteptau cu nerăbdare veşti despre starea sa de sănătate.
“E o suferință pe care o au toți oamenii de la o anumită vârstă. Ne lasa ochii, intervin ochelarii, operații care ne fac să avem posibilitatea să vedem cu ochi buni. Probabil și din cauza alegerilor, că să vedem mai bine ce se întâmplă, ce urmează să se întâmple. Mai bine să zâmbim decât să stăm supărați.
Diabetul nu a influențat la suferința mea. Am de mai mulți ani ochelari, dar în ultimul an vederea a început să scadă că performanța. Așa am ajuns la profesorul Tătaru, care are o colaborare strânsă cu doamna doctor Monica Pop. Și a avut amabilitatea să mă lucreze, este o operație nouă că și tehnologie, modalitate de a acționa.
O operație prin care nu se folosesc instrumentele de niciun fel, se face cu picături, 30 de minute iți curg picături în ochi și se efectuează transplantul respectiv, se scoate vechiul cristalin și se înlocuiește cu cel nou. Și Stela, Dumnezeu să o ierte, a făcut tot această operație”, a mărturisit Alexandru Arșinel, conform Fanatik.
Din păcate, nu este pentru prima oară când Arșinel a urcat pe masa de operaţii. În urmă cu câţiva ani, marele actor a fost operat cu succes, pentru un transplant de rinichi.
Actorul recunoaşte că îi este dor de teatru
Cum pandemia de coronavirus l-a ţinut departe de scenă, actorul spune că abia aşteaptă să revină în faţa spectatorilor şi speră ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.
“În perioada asta îmi lipseşte scena, îmi lipseşte să îi fac pe oameni să râdă. Chiar dacă stăm acasă, mai stând la o masă, mai stând în sufragerie, ţi se întâmplă să mai repeţi un text, să îţi vină în minte replici. Există iubire în orice formă, ataşament şi sentimente, şi nu ai cum să te detaşezi de pasiunile cu care ai crescut”.
În urmă cu doi ani, Alexandru Arșinel s-a retras din funcția de director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase după 19 ani de activitate. Motivele ar fi fost problemele de sănătate, dar şi moartea prietenei şi colegei Stela Popescu.