13 feb. 2024 | 19:11

Cum se simte Adelina Pestrițu, după ce a renunţat la implanturile mamare. E mai greu decât prima oară: „Nu pot nici să ridic mâinile”

Monden
Cum se simte Adelina Pestrițu, după ce a renunţat la implanturile mamare. E mai greu decât prima oară:
Cum se simte Adelina Pestrițu, după ce a renunţat la implanturile mamare. E mai greu decât prima oară: "Nu pot nici să ridic mâinile"

Adelina Pestrițu a făcut o schimbare extrem de importantă, la care nimeni nu se aștepta. Vedeta a renunțat la implanturile mamare, după ani buni în care ne-a obișnuit cu un bust generos. Ce spune despre intervenție și cât de dificilă este recuperarea în acest moment.

Adelina Pestrițu a renunțat la silicoane

Adelina Pestrițu este una dintre cele mai iubite vedete din România. Fosta prezentatoare TV a fost mereu admirată pentru felul în care arată și este un model pentru toate fanele sale, care și-ar dori să arate ca ea.

De data aceasta, a reușit să șocheze pe toată lumea. Adelina Pestrițu a anunțat că a renunțat la implantul mamar, astfel că recent a trecut printr-o intervenție chirurgicală în acest sens. A vrut să se afle de la ea că a început anul cu o schimbare pe care o va observa toată lumea.

„Mi-am luat inima în dinți și am renunțat la implanturile mamare, decizie luată după mult timp de gândire, în care am analizat situația împreună cu medicii și am luat în calcul tot ce ar putea să urmeze.

Dacă vă întrebați ce m-a convins mai exact să fac asta, vă pot răspunde ferm: durerile de spate provocate de dimensiunile nepotrivite ale implanturilor și disproporțiile estetice”, spune vedeta.

Adelina Pestrițu avea silicoanele încă din 2016, dar acum și-a dat seama că acestea erau mult prea mari. Nu aveau deloc o dimensiuni potrivită corpului său, motiv pentru care s-a ales cu dureri mare de spate, care au împins-o către operație.

Pe conturile sale de socializare, fosta prezentatoare a vorbit despre decizia sa, dar a arătat și fotografii cu ea fără implantul mamar. Este mulțumită de decizia luată și spune că nu regretă nimic.

Ce probleme i-au adus silicoanele

Adelina Pestrițu a spus clar că principalul motiv care a dus la eliminarea silicoanelor au fost problemele de spate. Pentru asta, vedeta a făcut o mulțime de tratamente, proceduri speciale, însă niciuna dintre ele nu au reușit să o scape de aceste complicații.

„Nu doar simptome, am trecut prin intervenții chiar. Am făcut discectomie cu alcool, infiltrații, elongații, kineto, Tecar Therapy, gimnastică medicală”, a explicat vedeta.

Adelina Pestrițu a spus chiar că și-a cumpărat o saltea specială pentru pat pentru a diminua durerile, dar acestea au reapărut după un scurt timp, semn că nimic nu dădea rezultate. Astfel, a recurs la această operație, care implică și restricții precum efort fizic, purtarea unei bustiere, o anumită poziție de dormit.

Pestrițu a explicat că, în urma unei perioade de analiză și informare atentă, s-a prezentat la spital săptămâna trecută pentru a se pregăti pentru această schimbare. A recunoscut că intervenția a implicat o listă lungă de reguli stricte de urmat, precum și necesitatea de a-și asuma multe responsabilități, disciplină, maturitate și răbdare.

Citește și: Câți bani câștigă Adelina Pestrițu, cel mai bun influencer din România. Vedeta a dat lovitura EXCLUSIV

Deși a recunoscut că răbdarea nu este întotdeauna una dintre calitățile sale predominante, Pestrițu a subliniat că va fi nevoită să o exerseze intens în această situație, deoarece doctorul va decide abia după câteva luni, în urma evaluarilor medicale, care sunt următorii pași sau dacă vor fi necesari alți pași.

A evidențiat că această experiență este una personală, pe care a ales să o împărtășească cu publicul său, având în vedere că a primit întrebări despre acest subiect de nenumărate ori, și că speră ca propria sa experiență să fie de ajutor și altora care se confruntă cu decizii similare.

Cum se menține în formă Adelina Pestrițu

Vedeta Adelina Pestrițu este recunoscută pentru silueta ei de invidiat, care a stârnit admirația a milioane de fani. Cu toate că mulți se întreabă care este secretul ei pentru a se menține în formă, aceasta a dezvăluit recent că nu ține o dietă strictă și că mănâncă orice, inclusiv dulciuri. Cu toate acestea, Adelina Pestrițu are un truc surprinzător pe care îl folosește înainte de ședințele foto pentru a-și păstra silueta impecabilă.

Bruneta recunoaște că nu își neagă pofta de dulciuri și că le consumă ori de câte ori simte nevoia. Cu toate acestea, atunci când are programate ședințe foto sau alte evenimente importante, își echilibrează alimentația pentru a se asigura că arată perfect. Acest lucru demonstrează că secretele siluetei sale nu se bazează pe restricții alimentare drastice, ci mai degrabă pe un echilibru sănătos între obiceiurile alimentare și activitatea fizică.

„Să știi că pentru asta fac sport, ca să mănânc tot felul de prostii. Mănânc toate prostiile. Mănânc și dulciuri, mănânc tot ce se poate. Nu cred că fac excepții. Mănânc burgeri, shaorma, dulciuri, beau câteodată și acidulat.

Cred că dacă ai un echilibru, adică mănânci, îți faci toate poftele, dar mergi la sală, îți faci tratamente corporale, te hidratezi bine, nu are ce să se întâmple. Echilibrul este bun în toate.Am perioade și perioade. Am și perioade când stau doar pe salate, în general, înainte de un spot publicitar.

Acolo consider că trebuie să fiu în cea mai bună formă a mea. Renunț la dulce, la fast food, la băuturi acidulate. Măresc frecvența orelor de sport și numărul de tratamente. Așa reușesc să fac față„, a spus Adelina Pestritu pentru ego.

Adelina Pestrițu a fost deschisă în legătură cu intervențiile estetice pe care le-a avut. Ea nu a ezitat să admită că a făcut operații precum implantul mamar, rinoplastia și injecțiile cu acid hialuronic, alături de botox.

În opinia ei, multe celebrități preferă să ascundă astfel de intervenții din teama de a fi criticate. Cu toate acestea, Adelina Pestrițu consideră că nu există nimic greșit în a apela la ajutorul unui medic estetician atunci când simți nevoia, subliniind importanța ca fiecare persoană să se simtă confortabil în propria piele.

Parteneri
Cum a aflat make-up artistul vedetelor că are cancer. Mesajul dureros transmis de soț
Redactia.ro
Celebrul oraș cu nume vulgar unde se află cel mai bine conservat amfiteatru roman din lume. Poate fi vizitat de toți românii
Click.ro
INCREDIBIL cum arată CAPELA în care a ajuns SICRIUL cu trupul Ancăi Molnar! IMAGINILE durerii
Vocea.biz
VIDEO Kevin Spacey a cedat și a izbucnit în lacrimi la TV, când a fost întrebat câți bani mai are: „Niciunul”
Digi24
Fiul Mădălinei Manole a împlinit 15 ani. Ce imagine a publicat cu el fratele regretatei artiste
Unica.ro
Mari schimbări la cardurile bancare. Deținătorii scapă de un calvar
EVZ.ro
Rugăciuni înainte de examen. Le rostesc copiii și părinții pentru luminarea minții și reușita la Bac sau Evaluare
Spynews
Ungurii fac legea în Europa. Victorie uriașă pentru liderii de la Budapesta
Capital.ro
A murit Jerry West, o legendă NBA. „A fost un geniu al baschetului”
Antena 3
Motivul pentru care Răzvan Simion nu l-a ales pe Dani Oțil naș de nuntă. Cine au fost, de fapt, nașii?
Avantaje
CRESC SALARIILE! Ministerul MUNCII a publicat documentul așteptat de ANGAJAȚI
Mediaflux
De ce nu e bine să adormi cu aerul condiționat deschis. Ce se poate întâmpla
Spynews.ro
Cum înregistrează telefonul mobil tot ce vorbim. Pe ce trebuie să apăsăm ca să dezactivăm microfonul
Realitatea.net
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei tinere
Antena 1
Cum a ajuns să se călugărească cea mai FRUMOASĂ femeie din România. Nimeni nu se aștepta ...
Impact.ro
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi la ce stat ne referim?
Shtiu.ro