06 apr. 2021 | 20:59

Cum se prepară corect varza călită, de fapt. Ingredientele secrete care îi dau tot gustul VIDEO

Diverse
Cum se prepară corect varza călită, de fapt. Ingredientele secrete care îi dau tot gustul VIDEO
Cum se prepară corect varza călită, de fapt. Ingredientele secrete care îi dau tot gustul VIDEO

Varza călită este unul din preparatele preferate de români. Alături de o mămăligă și un ardei iute proaspăt, varza călită este un fel de mâncare tradițional în România, fie că este de post sau cu carne, iar de obicei se folosește ciolan sau carne afumată. Sunt puțini cei care știu ingredientele secrete care dau tot gustul unui astfel de preparat.

Ingredientele secrete care fac din varza calită un preparat delicios

Pentru a face o varză călită delicioasă, așa cum nu ai mai mâncat niciodată, ar trebui să ții cont de câteva aspecte și adaugi aceste ingrediente secrete, care dau tot gustul.

Iată rețeta de varză calită. Ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 varză nouă cu foi subțiri
  • 100 g de slăină afumată naturală, nu din comerț
  • 1 ceapă
  • 2 foi de dafin
  • 1 linguriță de cimbru uscat
  • 150 ml apă
  • 1 linguriță piper boabe
  • 200 g suc de roșii natural, făcut în casă
  • 1 linguriță boia dulce
  • 1 linguriță sare
  • ardei iuți în oțet

Pentru început, alege o oală cu fund dublu sau un vas de fontă. Se recomandă folosirea unei slăninuțe naturale, afumată în casă, nu din comerț, pentru ca gustul preparatului să fie delicios.

Ia vasul și așează în el feliuțe subțiri de slănină, la foc mic. Când s-au prăjit bine pe ambele părți, pune ceapa tocată și călește-o puțin. Apoi, pune jumătate din cantitatea de varză proaspătă tăiată fin și frecată cu sare în prealabil. Adaugă puțină apă ca să nu se lipească. Când prima tură de varză s-a înmuiat, adaugă și restul de varză și mai pune puțină apă. După ce totul a fiert, adaugă sucul de roșii de casă, piperul boabe, boiaua dulce, sarea și cimbrul.

Adaugă și foile de dafin și gustă de sare și piper.  Apoi, adaugă puțin oțet din borcanul de ardei iuți murați, un ingrediente esențial pentru ca varză să devină fragedă și delicioasă. Dacă vrei, poți transfera totul la cuptor pentru 40-60 de minute, apoi servește-o alături de mămăligă.