Dacă atunci când vine vorba despre ingrediente mâinile și mintea ne merg nestingherite și fac combinații deicioase, când e momentul pregătirii aluatului, timpul se oprește în loc. De cele mai multe ori, oricât am vrea să evităm folosirea unui aluat din comerț, într-un final, tot la el apelăm, întrucât coca noastră ba e prea lipicioasă și nu se poate întinde, ba e prea tare și abia se mai poate frământa. Ca în mai toate preparatele, secretul stă în dozaj. Ai mai jos cantitățile și modul de preparare.
Istoria acestui preparat începe din Antichitate, când diferite culturi produceau lipii, pâini plate ca bază cu mai multe toppinguri. Un precursor al pizzei a fost probabil focaccia, o pâine cunoscută de romani sub numele de panis focacius, la care s-au adăugat apoi toppinguri. Pizza modernă a evoluat din feluri de mâncare similare din Napoli, Italia, în secolul al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea.
Cuvântul pizza a fost documentat pentru prima dată în anul 997 d.Hr. în Gaeta și succesiv în diferite părți ale Italiei Centrale și de Sud. Pizza a fost consumată în principal în Italia și de emigranții de acolo. Acest lucru s-a schimbat după cel de-al Doilea Război Mondial, când trupele aliate staționate în Italia au venit să se bucure de pizza și de alte alimente italiene.
La 1.000 grame de făină adaugă 600 ml de apă, 20 de grame de sare și 50 grame de drojdie. Coace la foc potrivit spre mare sau la 200 – 220 de grade Celsius în cuptorul electric.
În Sardinia, arheologii francezi și italieni au găsit pâine coaptă în urmă cu peste 7.000 de ani. Potrivit scriitorului Philippe Marinval, insularii locali dospeau această pâine. De-a lungul istoriei antice se găsesc înregistrări despre oameni care au adăugat alte ingrediente la pâine pentru a o face mai aromată.
În secolul al VI-lea î.Hr., soldații persani care slujeau pe Darius cel Mare au copt pâine cu brânză și curmale pe scuturile lor de luptă. În Grecia Antică, cetățenii făceau o pâine plată numită plakous (πλακοῦς, gen. Πλακοῦντος — plakountos), care era completată de ierburi, ceapă, brânză și usturoi.
O referire timpurie la o mâncare similară cu pizza vine din Eneida (cca 19 î.Hr.), când Celaeno, regina Harpiei, prezice că troienii nu vor găsi pace până când nu vor fi forțați de foame să-și mănânce ”mesele”. În Cartea a VII-a, lui Enea și oamenilor săi li se servește o masă care include prăjituri rotunde, cum ar fi pâinea pita, acoperite cu legume fierte. Când le mănâncă, își dau seama că acestea sunt ”mesele” profețite de Celaeno.