Ziua Îndrăgostiților a fost sărbătorită la cel mai înalt nivel! Președintele Klaus Iohannis și Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, au participat la slujba de la Biserica Catolică din Piața Mare a Sibiului, duminică, după care au petrecut o seară de basm.
Președintele României și-a scos soția în oraș, la un eveniment special! Cei doi au fost prezenţi la spectacolul Lacul Lebedelor, organizat la centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu, chiar de Ziua Îndrăgostiților. Spectacolul a fost prezentat de trupa de Balet Rus din Sankt Petersburg, aflată la prima sa vizită în România. Carmen Iohannis a purtat o rochie semnată Andreea Tincu, care a și postat pe pagina sa de Facebook fotografii de la spectacol. Carmen Iohannis a purtat o rochie albă, din brocart cu fir argintiu, la care a asortat o pereche de pantofi roz şi geantă de aceeași culoare. Cei de la Realitatea au reușit să filmeze momentul în care cuplul prezidențial a intratîn Biserica Catolică din Sibiu. Cei doi nu au dorit să facă declarații presei, ci doar au făcut cu mâna oamenilor care l-au întâmpinat.
Dar, înainte de acest eveniment de gală, cuplul prezidențial a vizitat, așa cum de altfel fac în, aproape, fiecare weekend, Biserica catolică din Sibiu, particpând la slujba religioasă de duminica dimineață. Prima Doamnăera îmbrăcată cu o geacă mai grosuță, având în vedere că se resimțeau rafalele de vânt ale dimineții.
La evenimentul desfășurat în seara aceleași ziel, Carmen Iohannis a postat și ea o fotografie pe pagina sa de Facebook, în care apare alături de soțul său, Klaus Iohannis, dar și de vedetele operei. Confuzia a fost mare, deoarece mulți internauți au crezut că cei doi balerini care apar în fotografie, alături de președinte și de Prima doamnă a României, sunt de fapt finii cuplului prezidențial, fiind îmbrăcați în alb. Așadar, s-au repezit imediat să le ureze președintelui și soției sale toate cele bune și…să le trăiască finii!
”Sa va trăiască finii si să va bucure viața”, ”Unii au înțeles greșit fotografia. Este vorba de balerina româncă renumită și partenerul ei de dans”, ”un spectacol minunat,Lacul lebedelor,meritä väzut! nu e nici o nuntä”, au scris alți internauți.