Cum se fierbe corect orezul. Așa iese extrem de gustos, nu mai face greșelile de până acum
Pare un lucru simplu şi banal, însă multe dintre gospodine fac aceste greşeli. Bucătarii iscusiţi îţi spun cum se fierbe corect orezul pentru a ieşi extrem de gustos şi cu o consistenţă perfectă.
Aşa fierbi corect orezul
Deşi ai crede că toată lumea ştie să facă acest lucru, ai rămâne surprins să afli că specialiştii în bucătărie susţin că multe gospodine fac greşeli mari. Aceştia îţi explică exact cum se fierbe corect orezul şi ce trebuie să faci pentru a ieşi extrem de gustos. În primul rând, este esenţial să ştii că sunt câteva sute de tipuri de orez, motiv pentru care este indicat să citeşti cu atenţie modul de preparare al fiecărui soi în parte.
O altă greşeală pe care o fac gospodinele este faptul că pun sare în timpul fierberii. Nimic mai greşit, spun experţii. Conform acestora, sarea duce la mărunţirea boabelor, iar rezultatul va fi un orez lipicios şi fără aspect. De asemenea, este important să îl speli bine înainte de a-l pune la fiert. Astfel, elimini praful, dar şi amidonul care duce la lipirea boabelor.
Un alt sfat de care este bine să ţii cont când fierbi orez este faptul că înainte de a-l prepara este indicat să-l ţii pentru 10-15 minute într-un vas cu apă rece. Timpul de fierbere este şi el foarte important, aşa că trebuie să citeşti eticheta fiecărui produs în parte. După ce a fiert, în niciun caz nu îl lăsa în apă, ci strecoară-l cât mai repede sub un jet de apă rece. Lasă-l apoi să se scurgă într-o sită.
Ce trebuie să ştii pentru a fierbe orezul în mod corect
Temperatura la care este gătit orezul este şi ea foarte importantă. Ţine cont de faptul că acesta se pune în apa clocotită, apoi focul se dă la minim. În cazul în care doreşti să îl foloseşti pentru salate sau pentru prăjit, acesta trebuie răcit foarte bine înainte.
Vasul în care îl fierbi este şi el un aspect important. Oala trebuie să fie cât mai adâncă pentru că orezul face spumă şi va tinde să dea afară. Pentru a nu avea surprize, ţine cont de acest truc. Cantitatea perfectă pentru o persoană este de 50-60 de grame în stare crudă, acesta triplându-şi greutatea după fierbere.
Aşadar, indiferent că îl găteşti ca o garnitură pentru peşte sau o friptură sau ca ingredient pentru o salată de ton delicioasă, acum ştii cum se fierbe corect orezul.