Vrei să îți cumperi un parfum și nu știi ce aromă să alegi? Specialiștii spun că acestea trebuie să varieze în fucție de anotimpul în care le folosești, dar și în funcție de perioada din zi în care te afli. Iată mai jos câteva sfaturi utile în caz că te-ai hotărât să îți schimbi parfumul.
Dacă vrei să folosești un parfum primăvara și vara, trebuie să alegi o aromă mai fresh (note florale de citrice, arome proaspete și uşor condimentate pentru primăvară; note ușor marine – vara), iar dacă ai de gând să îl utilizezi toamna și iarna, ar fi bine să alegi o aromă mai lemnoasă, mai tare (vanilie, caramel, piper, prună – toamna; orientale, cu răşini – iarna).
De asemenea, ar trebui să știi că ziua se poartă parfumuri mai fresh și care nu sunt foarte stridente, pentru a nu deranja. Seara pot fi folosite parfumuri opulente, dacă alegeți să mergeți la o terasă sau într-un loc deschis.
Atunci când intri într-un magazin de parfumuri este greu să iei o decizie. Ești înconjurat de sticluțe de toate formele și mărimile, pline cu esențe cu cele mai îmbietoare arome. Specialiștii îți recomandă să nu te grăbești atunci când vrei să alegi un parfum, pentru că nu vei putea proba foarte multe într-un timp scurt. Poți mirosi doar 3 variante o dată, după care este recomandat să faceți o pauză și să mirosiți câteva boabe de cafea pentru a vă recăpăta simțurile.
Apoi, pulverizați parfumurile pe cartonașe și mirosiți-le din nou, după care pulverizați pe piele doar pe acelea care v-au plăcut. Parfumurile se testează pe încheietura mâinii. Un parfum poate avea mai multe note de la o perioadă de timp la alta, de aceea e bine să îl ții o zi pe mână și să vezi cum se modifică aroma în funcție de Ph-ul pielii tale.
Nu este recomandat să cumpărați parfumuri online tocmai pentru că acestea au note diferite în funcție de pielea fiecăruia. Atunci când testați produsele, aplicați 2 pe o mână și 2 pe cealaltă. Dacă v-ați hotărât și l-ați cumpărat pe cel care vi se potrivește, acum trebuie să știți să îl folosiți corect: 4 pulverizări (câte una după ureche, una pe piept, între sâni și una în aer, apoi treceți prin vapori). Dacă parfumul este slab, pulverizați de 6 ori.