Distracție și voie bună la nunta Teodorei! Fiica lui Gigi Becali se mărită azi, iar socrul mic nu putea să se lase mai prejos și să nu își facă apariția într-o vestimentație aparte. Cum s-a îmbrăcat socrul mic?
Mare petrecere, mare bairam în familia Becali! Teodora a spart gheața și s-a măritat prima din cele trei fete ale finanțatorului FCSB. Tânăra are doar 25 de ani, dar este convinsă că Mincu este sufletul ei pereche. Cei doi proaspeți însurăței urmează să se prezinte în fața Domnului pentru una din cele mai sfinte taine. La așa eveniment, nici nu se putea să nu se facă forfotă. Personajele din prim-plan ale acestei zile se pregătesc să se distreze alături de cei peste 400 de invitați cu care vor petrece la Palatul Snagov.
„Mă ocup de vestimentația domnului Becali de peste opt ani și sunt mândru de acest lucru pentru că este unul dintre clienții care știu cel mai bine să pună în valoare ținutele pe care le creăm.Pentru ziua nunții fiicei sale, Theodora, George Becali a ales să comande un costum cu revere din mătase dintr-o țesătură specială: negru mat cu dungă mov închis, cu un discret efect de strălucire. Vesta, din același material, este la două rânduri, cu șase nasturi, același model pe care îl poartă de obicei”
Alexandru Ciucu
De la nunta Teodorei nu vor lipsi verii Victor și Ioan Becali, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, alături de Florin Pandele, dar și unul din cei mai buni prieteni ai familiei, Teia Sponte. De asemenea, finul Mirel Rădoi ar fi trebuit să vină și el, dar nu poate onora invitația din cauza unui cantonament. „Am invitaţie, dar nu am cum să plec din cantonamentul echipei naţionale, să mă prezint la astfel de evenimente”, declarat Mirel Rădoi.
„Are peste 1,85m, așa cum îmi place mie. Am o familie, sunt foarte fericit. E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În București o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu vor ei și vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis: tată, faci ce vrei, nu mă mai interesează ce faci. Cât ai stat la mine în casă ai fost cu mine, ai făcut ce ai vrut. Dar am încredere că va face numai bine”
Gigi Becali