Cum s-a apropiat Ozana Barabancea de Dumnezeu. Miracolul pe care l-a trăit

Cum s-a apropiat Ozana Barabancea de Dumnezeu. Miracolul pe care l-a trăit
Cum s-a apropiat Ozana Barabancea de Dumnezeu

Este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Faimoasa mezzo-soprană Ozana Barabancea este o persoană foarte credincioasă, jurata de la Te Cunosc de Undeva mărturisind că a trăit o experiență emoționantă acum opt ani de zile, care a apropiat-o și mai mult de divinitate. Cântăreața în vârstă de 52 de ani mărturisește că a avut parte de o revelație în 2013 și că a trăit un adevărat miracol.

Cum s-a apropiat Ozana Barabancea de Dumnezeu

Toată lumea știe cine este Ozana Barabancea. Celebra mezzo-soprană este una dintre cele mai mari voci ale României și este jurat al emisiunii fenomen Te Cunosc de Undeva de aproape un deceniu. Artistă, mamă și copil al lui Dumnezeu, Ozana este o persoană foarte credincioasă, lucru pe care l-a împărtășit, de fiecare dată, cu admiratorii săi.

Profa de canto de la Antena 1 și-a adus aminte, cu drag, de momentele din copilărie când mergea cu bunica ei la biserică, aceasta fiind prima persoană care i-a insuflat iubirea față de Mântuitor:

„Am fost educată de mică, m-am născut vizavi de o biserică, mergeam la biserică, bunica mea m-a învățat să fac semnul crucii și am trăit șapte ani vizavi de biserică. Viața m-a îndepărtat, m-a dus pe alte căi, în fine, tentațiile tinereții…

La un moment dat, acum 8-9 ani, într-o dimineață de mai, am avut, așa, ca o revelație. Mi s-a luminat un perete complet zidit, fără fereastră. Am văzut cum din partea stângă vin raze.

Ozana Barabancea se implică în activitățile bisericești

Acum opt ani, Ozana Barabancea a avut parte de un moment despre care, până atunci, doar citise în Biblie. Artista spune că a fost martora unui miracol. Jurata de la Te Cunosc de Undeva a declarat că a văzut cum un perete al casei s-a luminat, neavând ferestre pe unde să intre lumina de afară, și a auzit o voce divină.

Din acel moment, cântăreața susține că viața i s-a schimbat complet, iar credința ei în Dumnezeu s-a adâncit și mai tare. În preajma sărbătorilor pascale, în special, Ozana Barabancea se implică foarte serios în activitățile de la biserica, ajutată de duhovnicul său. De asemenea, merge periodic la slujbe și ține post pentru a se simți mai aproape de divinitate.

Parcă o voce mi-a spus: . Nu pot să vă spun exact ce am auzit, dar ideea era că de acum înainte drumul duce către biserică. Nu m-a speriat. Nici măcar nu m-a liniștit, m-a surprins și m-a bucurat.

Am stat de vorbă cu mine. Era o nouă stare de spirit. Nu am făcut nimic decât să mă așez. A fost un șoc. Nu am vorbit cu nimeni. A fost un șoc să vezi o lumină dintr-un perete complet zidit, zici că e SF. Nimic nu e întâmplător, totul e programat”, a spus Ozana Barabancea, potrivit click.ro.

Urmăriți Playtech.ro și pe