Nu vei mai fi niciodată condiționată de alții pentru a-ți organiza locuința în funcție de cum dorești. Playtech Știri îți explică cum muți mobila fără ajutor, punând în aplicare o metodă împărtășită de o utilizatoare online. VIDEO
Când vine vorba despre organizarea locuinței, mutarea a diverse obiecte de dimensiuni mari sau grele ridică numeroase probleme gospodinelor. De obicei, au nevoie de ajutor din partea partenerului sau a unui alt bărbat din familie. Ei bine, avem o veste bună pentru tine: poți să muți mobila și fără ajutor.
Pentru multe gospodine, mutatul obiectelor de mobilă poate fi o reală provocare, însă nu este imposibilă. În primul rând, trebuie să îți iei toate măsurile necesare pentru a te asigura că elementele de decor – și nu numai – vor încăpea în spațiul ce le-a fost pregătit dinainte. Este bine să nu ai obstacole în cale când le muți.
Un aspect esențial, pe care trebuie să-l ai neapărat în vedere când muți mobilă, este ca aceasta să fie goală. Mută absolut toate obiectele din interiorul său în altă parte. În acest fel, nu numai că obiectul va fi mult mai ușor de mutat, ci vei preveni și o eventuală deteriorare sau zgâriere a produsului.
Playtech Știri îți explică ce metodă poți să folosești pentru a muta singură mobila acasă, fără să ai nevoie de ajutor.
O femeie dornică să experimenteze trucuri care să îi ușureze munca în locuință a descoperit o metodă ușoară de a muta obiectele grele de mobilă singură. Dacă te regăsești vreodată singură într-o astfel de situație, s-ar putea ca acest truc să îți fie util. Iată despre ce este vorba! Internauta a făcut totul public pe platforma TikTok.
După cum se poate observa și în materialul video încărcat de femeie pe internet, sub picioarele de la unul dintre capetele mobilei trebuie să pui roți rulante. Este suficient să folosești două astfel de instrumente. Sub capătul opus al obiectului de mobilă, înfășoară un material gros și elastic, pe care să îl poți manipula în așa fel încât să muți mobila.
Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, îți recomandăm să vizionezi clipul de la finalul articolului.
Citește și: Culorile în care să vopsești pereții și mobila din bucătărie. Așa nu te vei mai simți înghesuit
Nu în ultimul rând, ai grija ca în momentul în care muți mobila să îți îndoi genunchii, menținându-ți spatele drept. Specialiștii în domeniul sănătății recomandă evitarea răsucirii corpului în timp ce se ridică obiecte mari sau grele.
@fieldandvineyard Sometimes you need to get creative when you don’t have help moving heavy furniture. How do you move your furniture around when you’re by yourself? 💪💪💪 #furnitureflipper #furnituredesign #movingfurniture ♬ original sound – FieldandVineyard