Comunicarea nonverbală înseamnă să transmiți un gând, sentiment sau idee prin gesturi fizice, postură și expresii faciale. Reputatul psiholog Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), susține că acest tip de comunicare diferă în mai multe moduri de cea verbală, comunicarea nonverbală fiind continuă și implicând mai multe canale care comunică simultan.
„Comunicarea nonverbală fără legături obligatorii cu limbajul este de departe cea mai diversă categorie şi poate fi vocală, implicând sunete originare din tractul vocal sau nonvocale. La rândul lor, semnele nonvocale se pot baza pe producerea şi interpretarea sunetului sau pot implica orice altă modalitate de simţ – cum ar fi vederea, mirosul, gustul şi atingerea, fie prin gesturi, stiluri vestimentare sau arhitectură.Comunicarea nonverbală joacă un rol semnificativ în viaţa noastră, deoarece poate îmbunătăţi capacitatea unei persoane de a relaţiona, de a se angaja şi de a stabili interacţiuni semnificative în viaţa de zi cu zi. O mai bună înţelegere a acestui tip de comunicare poate determina oamenii să dezvolte relaţii mai puternice cu ceilalţi. Adesea, denumită limbaj corporal, comunicarea nonverbală poate lua multe forme şi poate fi interpretată în mai multe moduri de către diferite persoane. Chiar şi lipsa unor astfel de indicii nonverbale poate fi semnificativă şi, în sine, o formă de comunicare nonverbală”, a explicat psihologul Laura Maria Cojocaru, potrivit adevarul.ro.
Specialistul crede că fiecare mișcare ori combinație de mișcări ale corpului oferă altora semnale. Comunicarea nonverbală este adesea instictivă și foarte greu de falsificat.
”Deoarece comunicarea nonverbală este adesea inconştientă, modul în care indivizii comunică nonverbal poate furniza primul indiciu al unei probleme de bază care nu este evidentă în relaţie”, susţine psihologul.
Oamenii spun și lucruri pe care nu le cred cu adevărat, dar poți să nu recunoști mereu când cineva minte. În plus, este posibil ca persoana care minte să nu-și dea seama, mai ales dacă e vorba despre emoții dureroase sau experiențe greu de discutat.
„O parte din rolul unui terapeut implică acordarea de atenţie inconsecvenţelor din povestea cuiva şi atragerea uşoară a atenţiei asupra acestor detalii. Oamenii îşi povestesc trăirile nu numai prin cuvinte, ci şi prin limbajul corpului. Când terapia se concentrează în principal pe comunicarea verbală, terapeutul poate rata o mulţime de informaţii nonverbale care oferă o imagine mai completă a stării emoţionale a clientului. Să spunem că lucraţi cu un client pentru a aborda o fobie a câinilor. Primul pas în terapia de expunere graduală poate presupune vizionarea fotografiilor şi vorbirea despre câini. Atunci când desfăşuraţi o şedinţă faţă-în-faţă este posibil să observaţi că acel client se mişcă în scaun, se agită sau respiră mai rapid. Este posibil ca aceste mici modificări să nu fie vizibile cu uşurinţă într-o sesiune online”, a explicat psihologul Laura Maria Cojocaru.
Deseori, oamenii indică cum se simt prin felul în care se poartă. Astfel, o persoană neliniştită, nervoasă sau care se teme de ceva, poate:
“Privirea în altă parte şi în partea dreaptă ar putea indica o minciună. Unele cercetări sugerează că oamenii pot privi spre dreapta atunci când inventează lucrurile şi spre stânga atunci când îşi amintesc ceva. Dar, din nou, aceasta nu este o garanţie sigură a înşelăciunii. Urmăriţi privirea unei persoane. Oamenii privesc adesea spre ceva semnificativ pentru experienţa lor actuală. Privirea la fereastră sau uşă ar putea sugera că ar prefera să fie în altă parte. Privirea la ceas ar putea însemna că vor ca întâlnirea să se termine. De asemenea, ajută să observaţi modele intermitente.Clipirea rapidă ar putea indica stres, astfel încât cineva care vorbeşte calm, dar clipeşte rapid, ar putea fi mai supărat decât spune sau arată”, a declarat psihologul Laura Maria Cojocaru.