Cum îl protejează părinții pe David Popovici de substanțe interzise. Problema dopingului în sport este una reală, ce poate distruge carierele promițătoare ale unor sportivi. Dublul campion mondial de natație și-a luat întotdeauna măsuri complete pentru evitarea unor astfel de situații. David Popovici are cea mai bună protecție împotriva acestui fenomen, mai ales prin măsurile luate de părinții săi.
Cum îl protejează părinții pe David Popovici de substanțe interzise. În urma rezultatelor obținute la Campionatul Mondial de natație, campionul român a fost supus unor controale antidoping, la Budapesta. Dragoș Luscan, preparatorul fizic al înotătorului român, a spus însă că acest lucru este unul normal, asta deoarece așa prevede regulamentul în momentul în care un sportiv doboară un anumit record mondial.
„După antrenamente, este un program foarte bine stabilit astfel încât să fie tot timpul în formă. Lucrăm și pe partea de a se feri de accidentări, în principal de a-l face din ce în ce mai bun.
Tocmai acum iese din bazin, de la refacere. Va trebui să mergem la probele antidoping, pentru că așa este după fiecare record mondial, trebuie să dai proba antidoping”, a spus Dragoș Luscan, citat de Radio Sport Total FM.
David Popovici are în părinții săi cei mai atenți și înfocați apărători în fața unor eventuale probleme legate de substanțele interzise. Mai mult, conform gsp.ro, mama lui David, Georgeta, care a lucrat în zona asistenţei sociale, a urmat cursurile de ofiţer antidoping, ca să înţeleagă exact prin ce mecanisme va trece fiul său în procedurile în domeniu.
Despre măsurile luate de părinții lui David Popovici a vorbit și Cristi Balaj, fostul președinte al preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, actualul șef al clubului CFR Cluj. Acesta a dezvăluit că aceștia sunau chiar și la 2 noaptea pentru a se interesa dacă pot folosi chiar și picături pentru ochi sau urechi.
„A fost sprijinit şi trebuie părinţii felicitaţi pentru acest lucru. Au fost extrem de preocupaţi, atenţi la pregătirea lui.
Ţin minte, când eram preşedinte la antidoping, îmi povesteau colegii mei de la departamentul de testare şi educaţie că doamna director a fost sunată, nu s-a plâns, a fost o apreciere că a sunat-o şi la două noaptea pentru că era diferenţa de fus orar, Popovici având concurs pe alt continent.
Părinţii întrebau elegant dacă pot deranja, plus că noi eram în slujba sportivilor. Întrebau şi când foloseşte picături în ochi sau urechi, spray nazal pentrt că substanţele interzise puteau să fie prezente, pot apărea greşeli, vezi cazul Andreei Răducanu, care a pierdut o medalie olimpică”, a declarat Balaj la Orange Sport.
Mama lui David Popovici a făcut un curs de ofițer antidoping, lucru confirmat și de Cristi Balaj. Intenția a fost tocmai de a învăța ce înseamnă și cum să-și ferească propriul copil de o asemenea problemă.
„Mai mult de atât, mama băiatului a făcut un curs de ofiţer de control antidoping, a şi plătit chiar dacă nu dorea şi nu practica această meserie, doar din dorinţa de a învăţa exact cum şi care e modalitatea unui control doping tocmai pentru a nu greşi.
Când am aflat că mama acestui băiat a făcut curs şi a plătit o sumă de bani, am spus că ideal ar fi… nu am reuşit să pun în practică pentru că am plecat de la ANAD înainte să fie făcut cursul gratuit şi să platească doar cei care vor diploma”, a mai declarat Balaj, pentru sursa citată.
David Popovici a devenit dublu campion mondial la seniori, după ce s-a impus în probele de 100 și 200 metri liber. El va reveni în țară, duminică, 26 iunie, alături de ceilalți componenți ai delegației României.