Cea mai frumoasă femeie de la Campionatul Mondial de Fotbal face ce face și rămâne zi de zi în atenția publicului. Fosta finalistă de la Miss Croația 2016 nu a renunțat la ținutele sexy nici chiar în momentele în care a aflat că ar putea fi amendată. La meciul Croația – Belgia a făcut senzație și și-a pus în valoare decolteul generos. Doi localnici au început să o filmeze și „au ajuns vedete”.
Cea mai frumoasă femeie de la Campionatul Mondial de Fotbal a renunțat la rochiile mulate, care i-au adus atâtea critici, dar nu a abandonat stilul sexy și provocator. Asta deși i s-a pus în vedere că în Qatar legea este destul de strictă, iar femeile care nu-și acoperă genunchii, umerii și abdomenul ar putea fi amendate și chiar interzise în spațiile publice.
Ivana Knoll a acordat un interviu în care a spus că nu are, în garderoba pe care a dus-o în Dubai, nicio rochie sau costumație care să respecte aceste reguli. Iar la duelul dintre Croația și Belgia, scor 0-0, a îmbrăcat o pereche de pantaloni mulați, dar și o bustieră. Fosta finalistă de la Miss Croația 2016 a ajuns rapid în atenția fanilor din tribunele arenei, iar doi localnici au scos telefoanele mobile și au început să o filmeze. Frumoasa brunetă din Croația nu a ratat momentul, iar imaginile, în care bărbații o filmează, au ajuns pe rețelele sociale. Asta pentru că tot se spunea că mulți dintre qatarezi consideră că are ținute indecente…
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2022/12/Cea-mai-frumoasa-femeie-de-la-Campionatul-Mondial-de-Fotbal-1-1.jpg)
Sursă Foto: Instagram Ivana Knoll
Ivana Knoll are 30 de ani, iar jurnaliștii de la The Sun sunt cei care i-au acordat titlul, neoficial, de cea mai frumoasă femeie la acest campionat mondial. Bruneta a fost finalistă Miss Croația în anul 2016, iar după acum este designer vestimentar, dar și-a înființat și o companie care se ocupă de lenjerie intimă. De altfel, la Doha, a făcut și o ședință foto în care a apărut doar în costum de baie.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2022/12/Ivana-Knoll-5-1024x1024.jpg)
Bruneta câștigă bani mulți din reclamele de pe rețelele sociale, iar în timpul acestui Campionat Mondial de Fotbal, grație publicității extraordinare, a depășit un milion de urmăritori pe Instagram. Asta în timp ce averea ei a depășit 1,5 milioane de dolari.
Sursă foto: Facebook și Instagram