Cum faci acasă cea mai gustoasă socată. Secretul să iasă delicioasă

Cum faci acasă cea mai gustoasă socată. Secretul să iasă delicioasă
Cum prepari socata

Socata este o băutură răcoritoare, extrem de delicioasă, care se prepară în perioada mai-iunie, deoarece este perioada de înflorire a socului.

Cum faci acasă cea mai gustoasă socată

Această băutură naturală se prepară cel mai bine din flori proaspete. Băutura se mai prepară și iarna sau toamna, însă din flori uscate, ținute la loc răcoros, în pungi de hârtie. Dar este posibil ca florile uscate de soc să nu fie la fel de aromate, dar se pot adăuga mai multe flori, pentru o savoare mai accentuată,

Ca să prepari o socată tradițională, ca pe vremea bunicii, ai nevoie de:

  • 12-14 flori de soc mari cât palma, parfumate
  • 4 lămâi, 10 litri de apă,
  • 1 kg de zahăr,
  • 10 boabe de orez (pentru fermentație) sau 5 grame de drojdie proaspătă

Se prepară astfel. Florile de soc trebuie puse într-un borcan curat de 10 litri, fără urme de grăsime. Se adaugă și lămâile se taie felii și se storc bine de suc în apă. Ca să aibă un gust foarte amar, se poate pune numai pulpa de lămâie și fâșii din coaja galbenă. Partea albă a cojii este aceea care dă un gust amar. Borcanul se acoperă și se lasă o zi.

A doua zi se pun zahărul și boabele de orez sau drojdie, se amestecă bine, se acoperă borcanul și se lasă la fermentat încă vreo 3-4 zile.

Borcanul nu trebuie închis complet, pentru ca socata să fie lăsată ”să respire”. De menționat este că compoziția trebuie amestecată de cel puțin două ori pe zi. Atunci când apa devine gălbuie, iar mirosul este plăcut, trebuie strecurat sucul printr-o sită deasă ori printr-o pânză de tifon.

Socata este gata, se pune în sticle cu dop/capac, eremtic și se depozitează la loc întunecos și rece.

Deoarece socata se acidulează în sticle, nu trebuie să agiți recipientul înainte de deschidere. Socata se servește rece și poate să fie și mai mult împrospătată cu câteva frunze de mentă!

Cum se face socata fără zahăr

  • 10-12 flori de soc înflorite;
  • 125 de grame de stafide (stafide care au fost rehidratate peste noapte și zdrobite cu blenderul);
  • 3 lămâi feliate, cu tot cu coajă

Socata fără zahăr se prepară astfel: Trebuie să adaugi toate ingredientele într-un borcan de 3 litri și să acoperi cu apă plată, filtrată. Lasă borcanul la lumina soarelui și amestecă socata de două ori pe zi: dimineața și seara, cu o lingură de lemn. Se poate gusta și verifica socata după două zile. Poftă bună!

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI