26 apr. 2024 | 12:55

Cum face îndrăgitul Bărbosu’ cartofii prăjiţi. Secretul reţetei, de asta ies crocanţi şi se fac mai repede: „Nu mai pot de poftă”

Diverse
Cum face îndrăgitul Bărbosu’ cartofii prăjiţi. Secretul reţetei, de asta ies crocanţi şi se fac mai repede:
Bucătarul Ovidiu din Bacău - sau Bărbosu’ - a dezvăluit cum gătește, în doar câteva minute, cartofi prăjiți. Îți va lăsa gura apă!

Ovidiu din Bacău – sau Bărbosu’, așa cum este cunoscut în mediul online – a dezvăluit cum prepară cartofi prăjiți. Pentru a ieși crocanți, bucătarul recomandă ca în tigaie să se pună foarte puțin ulei, atât cât să acopere fin fundul vasului de bucătărie. Cum să gătești cei mai savuroși cartofi.

Ingredientele necesare pentru rețeta de cartofi prăjiți

Cartofii prăjiți sunt ușor de pregătit pentru masă, mai ales dacă ești în criză de timp. Ovidiu din Bacău – sau Bărbosu’, așa cum este cunoscut în mediul online – a dezvăluit cum prepară el acest fel de mâncare. Ai nevoie de: cartofi medii sau mari, puțin ulei de floarea-soarelui, puțină apă, sare, piper și usturoi.

Înainte de a-ți prezenta modul de prepare al bucătarului Bărbosu’, îți vom dezvălui câteva secrete ale acestui fel de mâncare, pe care le poți pune în aplicare pentru a impresiona pe toată lumea cu savoarea cartofilor prăjiți. Iată câteva lucruri de care trebuie să ții cont!

Secretele celor mai savuroși cartofi prăjiți

Folosește doar puțin ulei pentru a prăji cartofii, altfel riști ca aceștia să se ardă. Bucătarii experimentați pun ulei în vasul de bucătărie atât cât să acopere fundul său, în mod fin, nu gros. Așa, cartofii nu vor fi îmbibați în grăsime.

Folosește întotdeauna ulei proaspăt când prepari cartofi prăjiți. Uleiul vechi poate altera cu ușurință gustul cartofilor prăjiți, în plus, orice firimitură din ulei se poate arde când este reîncălzit, ceea ce, la rândul său, va strica gustul mâncărurilor.

După ce ai prăjit cartofii, presară peste ei o mână de ierburi aromatice, cum ar fi: rozmarin, cimbru, salvie. Oricare dintre ele va schimba semnificativ gustul preparatului final.

Cum gătește Bărbosu’ cartofii prăjiţi în doar câteva minute

  1. Se spală foarte bine cartofii, cu tot cu coajă.
  2. Se taie cartofii mari în 6 bucăți, iar cei medii în 4 bucăți.
  3. Se pun cartofii într-un vas de bucătărie.
  4. Se pune tigaia pe aragaz, la flacără medie.
  5. Se adaugă în tigaie ulei de floarea-soarelui, cât să fie întins pe fundul vasului.
  6. Se lasă cartofii la prăjit, în primă fază fără să se adauge nimic în ei.
  7. Se condimentează cartofii prăjiți, după primele minute, cu sare.
  8. Se adaugă puțină apă în tigaie, când cartofii sunt aproape (!) gata.
  9. Se pune capacul la tigaie și se setează flacăra la intensitate mică.
  10. Se condimentează cartofii prăjiți cu piper și cu usturoi dat pe răzătoare și se mai lasă pe flacăra aragazului încă 2 minute.

„Vai, Doamne! Ce mi-e poftă! Nu mai pot de poftă. Eu vorbesc serios, nu joc teatru. Jur! Cum miroase în bucătărie!”, s-a exprimat Bărbosu’.

Cartofii prăjiți sunt gata! Pot fi serviți ca fel principal de mâncare sau ca garnitură, în funcție de alimentele de pe masă. În cel dintâi caz, îți recomandăm să prepari și o salată savuroasă și răcoritoare. În cel de-al doilea caz, poți apela și la un sos. Oricum ar fi, toată lumea se va declara mulțumită de rezultat.